Esta obra colectiva expone diversas concepciones teóricas, ontológicas, epistemológicas, axiológicas y prácticas sobre el origen, sentido, problemáticas, ventajas, detrimentos, alternativas y desafías de la filosofía de la innovación y su incidencia en la educación; reflexiona sobre las contribuciones de la tecnología y responde a interrogantes como: ¿Cuáles son los aporte de la tradición filosófica, del pensamiento ilustrado, de la postmodernidad y de la teoría crítica para la filosofía de la innovación educativa?; ¿Cuál es la función de la filosofía para la (...) comprensión de la innovación?; ¿Cómo se explica el progreso tecno-científico desde la epistemología contemporánea?; ¿Cuál es el componente pedagógico de la innovación?; ¿Cuáles son las aportaciones del Laudato Si para la innovación educativa?. Además, plantea la necesidad de repensar algunos aspectos relacionados con la educación, el Estado y la identidad latinoamericana para determinar las posibilidades, las limitaciones y los retos de la innovación, entendida como un fenómeno en permanente construcción. Este tomo se encuentra conformado por ocho capítulos en los que los autores formulan un conjunto de contribuciones para la generación de nuevas investigaciones. Además, evidencia a la innovación como un procesos que exige reformulaciones. La innovación sigue siendo una de las tareas pendientes de la filosofía. (shrink)

L’identité et la datation de Nicolas le Péripatéticien, l’auteur d’un sommaire de la philosophie d’Aristote, ont fait l’objet d’un article récent de Silvia Fazzo paru dans la Revue des Études Grecques. Contre la datation courante, fondée sur l’identification de Nicolas à l’historien de grand renom Nicolas Damascène , Fazzo a montré que Nicolas avait probablement vécu au cours de la période couvrant les IIIe au Ve siècles ap. J.-C., et plus problablement à l’époque de l’empereur Julien l’Apostat . Cette hypothèse (...) trouve un appui dans un nouveau fragment en traduction hébraïque découvert par Mauro Zonta, dans lequel Nicolas cherche à expliquer la Trinité de Dieu au moyen de la doctrine aristotélicienne des causes: Dieu est un, en tant que sa substance est une, mais Dieu est également trois, puisqu’il est à la fois causes motrice, formelle et finale du monde. Dans la mesure, évidemment réduite, où un fragment si court est susceptible de datation, l’époque de Julien paraît la plus probable. (shrink)

Coletânea de textos: 1.Idealismo transcendental, naturalismo e um pouco de história, Adriano Naves de Brito; 2. Ceticismo e a reconstrução de P.F. Strawson da dedução kantiana das categorias, Pedro Stepanenko; 3. Dedução Transcendental e Ceticismo, Marco Antonio Franciotti; 4. Strawson e Kant sobre a dualidade entre intuições e conceitos, Roberto Horácio de Sá Pereira; 5. Princípio de significatividade em Kant e Strawson, Cristina de Moraes Nunes; 6. Strawson e Kant sobre a Liberdade, Albertinho Luiz Gallina e Cecília Rearte Terrosa; 7. (...) Argumentos Transcendentais e Metafísica Descritiva em P. F. Strawson, Itamar Luís Gelain; 8. Breve consideração sobre o problema da tese da aprioridade do espaço e do tempo, Juan Adolfo Bonaccini; 9. Os novos fundamentos da metafísica estabelecidos por Kant, Peter F. Strawson, Trad. Jaimir Conte; 10. Imaginação e percepção, Peter F. Strawson, Trad. Ítalo Lins Lemos. (shrink)

« Ce petit livre est un bijou d’intelligence, de finesse, de culture, qui prend un objet technique sans rechigner et le tourne et le retourne comme Heidegger nous avait appris à le faire avec les chaussures de Van Gogh. Ce qui frappe, c’est l’ambition d’une méditation sur les cartes de la modernité contemporaine, sur le fameux Grand Paris, sur le sujet, sur le pluriel, sans les faux-fuyants du postmoderne, de la citation absurde. Luis de Miranda se promène, il vous conte (...) qu’il se promène, mais il vous mène avec une grande maîtrise et sait où il veut aller. Rien de gratuit dans cette rencontre de l’enseigne de kebabs sur la table de dissection de la Ville Néon. C’est plutôt une nouvelle méditation cartésienne après Descartes et Husserl : où le poêle et sa chaleur ont fait place au bruit vrillant du gaz dans un tube. Je suis, je crée, donc j’entends. » Yann Moulier-Boutang, ancien élève de l’ENS, professeur agrégé d’économie à l’université de technologie de Compiègne, directeur de la revue Multitudes. Né d’une rencontre inopinée avec un néon sur le quai du Louvre, ce livre a été composé à partir d’un séminaire donné par l’auteur à l’hiver 2012. Un voyage inspiré à travers la nuit, qui déchiffre les halos du passé et les reflets du présent pour donner à entendre une certaine magie du futur. Luis de Miranda, philosophe, romancier, révélateur du créalisme, est notamment l’auteur d’un essai remarqué, L’art d’être libres au temps des automates (Max Milo, 2010). (shrink)

The themes addressed by this paper intersect the industrial heritage and its main components, from industrial archeology to the technical landscapes of production. From this point of view, the historic center of São Luís, Brazil as case study has an intrinsic relationship with the Bacanga River. It is the main landscape that is to the surroundings of the historical center tilted by the Unesco. The historic center of São Luís with the sea and the river dialogue between colonial (...) urban occupation and water as a landscape that embraces this urbanization. (shrink)

Una din cele mai citite cărți din lume, considerată o metaforă a condiției umane, și pretabilă la o pluralitate de interpretări, Aventurile lui Pinocchio a avut un impact mare asupra culturii mondiale. Cartea răspunde unei prerogative care aparține doar capodoperelor: aceea de a fi în afara timpului. Cartea pune accent pe investigarea psihologică a personajului său central Pinocchio, în timp ce încearcă să descopere o umanitate pierdută în vidul tehnologiei și al științei. Mitul Pinocchio este folosit pentru a condamna cultura (...) violenței și a consumerismului. Collodi apelează cu succes la interacțiunile metaforice, bipolaritățile, și miracolele ambigue. Identitatea lui Pinocchio este adesea jucată la limită, imaginată de el însuși și de toți cei pe care îi întâlnește în drum. Pinocchio este numele vieții care este simultan anorganică, umană și animală. Aventurile lui Pinocchio explorează modul în care experiențele câștigate în spațiul heterotopic oferă individului capacitatea de a modifica viziunea panoramică, și cum aceste experiențe ne pot arăta în cele din urmă cum putem recupera sau restabili existența noastră ca subiecți individuali. -/- CUPRINS: -/- Abstract Carlo Collodi Aventurile lui Pinocchio Pinocchio Mitul Psihologia Dualitatea Heterotopia Identitatea Inteligența artificială Umanismul Devenirea Demiurgul Educația Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22089.67688. (shrink)

Filosofia lui Platon se înscrie pe linia presocraticilor, a sofiștilor și a tradițiilor artistice care stau la baza educației grecești, într-un cadru nou, definit de dialectică și teoria ideilor. Cunoașterea este pentru Platon o activitate a sufletului, afectată de obiectele sensibile, și de procesele interne. Platonismul își are originea în filosofia lui Platon, deși nu se confundă cu aceasta. Conform platonismului există obiecte abstracte (noțiune diferită de cea a filosofiei moderne care există într-un al tărâm distinct atât de lumea sensibilă (...) externă, cât și de lumea internă a conștiinței, și este opusul nominalismului). O distincție esențială pentru Platon în filosofia sa este teoria Formelor, distincție dintre realitatea perceptibilă dar neinteligibilă (știința) și realitatea imperceptibilă dar inteligibilă (matematica). Geometria a fost principala motivație a lui Platon, iar aceasta arată și influența lui Pitagora. Formele sunt arhetipuri perfecte ale căror obiecte reale sunt copii imperfecte. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.33183.43687. (shrink)

Practic, Newton vrea pur și simplu să reafirme adevărul omniprezenței lui Dumnezeu, fără să-l implice direct în fizica sistemului mondial. Newton dorește pur și simplu să se distanțeze de un concept cartezian al lui Dumnezeu și să-i convingă pe atei că Dumnezeu este o prezență reală extinsă în lume. Dumnezeu trebuie să existe în spațiu, pentru a exista, dar Dumnezeu nu acționează numai prin contact. Newton a presupus întotdeauna că Dumnezeu a acționat prin cauze secundare. DOI: 10.13140/RG.2.2.22468.78720.

Întregul corp de lucrări al lui Platon a supraviețuit intact până în zilele noastre, influențând decisiv cultura occidentală. Pentru Platon, dialogul este singurul instrument capabil să evidențieze caracterul de cercetare al filosofiei, elementul cheie al gândirii sale. Cu siguranță cuvântul scris este mai precis și mai aprofundat decât cel oral, dar discursul oral permite un schimb imediat de opinii asupra subiectului în discuție. Protagonistul principal al dialogurilor este Socrate, cu excepția ultimelor dialoguri unde acestuia i se atribuie un rol secundar, (...) dispărând complet cu totul în Legi și Epinomis. Dialogurile platonice au fost grupate de foarte mulți comentatori în diferite clasificări. După unii, o clasificare ar fi cronologică: primele dialoguri ar fi caracterizate de influența puternică a lui Socrate, cele de maturitate în care ar fi dezvoltat teoria ideilor, și ultima perioadă în care a simțit nevoia de a-și apere propria concepție de atacurile la adresa filozofiei sale, realizând o profundă autocritică a teoriei ideilor. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.16491.41767. (shrink)

Dialectica, un proces care ne conduce la cunoașterea formelor și în final la cea mai înaltă formă a Binelui, prin discuție, raționament, chestionare și interpretare, a preocupat filosofii încă din antichitate. Socrate a practicat dialectica prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor” (o metodă numită și maieutică, sau metoda lui Elenchus), care putea duce, în funcție de intenția lui Socrate, la confirmarea sau infirmarea unor afirmații, sau la așa-numitele „aporii” în care nu se ajungea la o (...) concluzie definitivă. La Platon, dialectica este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Ea implică și ordonarea conceptelor în genuri și specii prin metoda divizării, și îmbrățișează multiplicitatea în unitate, fiind folosită pentru a înțelege „procesul total al iluminării, prin care filozoful este educat astfel încât să realizeze cunoașterea binelui suprem, a Formei Binelui”. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22933.60641. (shrink)

Suporterii lui Popper au susținut că cele mai multe critici se bazează pe o interpretare neînțeleasă a ideilor sale. Ei afirmă că Popper nu ar trebui interpretat în sensul că falsificabilitatea este o condiție suficientă pentru delimitarea științei. Unele pasaje par să sugereze că el o consideră doar o condiție necesară. Alte pasaje ar sugera că, pentru ca o teorie să fie științifică, Popper impune (pe lângă falsificabilitate) și alte teste, și că rezultatele negative ale testelor sunt acceptate. DOI: 10.13140/RG.2.2.22639.79521.

Nimeni nu ştie sigur dacă amintirea lui Newton despre măr a fost corectă, dar perspectiva lui aceasta este. Filosofii au crezut încă de la greci că mişcarea “naturală” a stelelor, planetelor, Soarelui şi Lunei este circulară. Kepler a stabilit că orbitele sunt de fapt eliptice, dar a crezut că mişcările planetelor este dictată de către o “forţă divină” emanată de la Soare, iar Newton şi-a dat seama că aceeaşi forţă care face ca o piatră aruncată să cadă înapoi pe Pământ, (...) ţine şi planetele pe orbita Soarelui, şi Luna pe orbita Pământului. În 1687, Isaac Newton a publicat Principia, în care face ipoteza legii pătratelor inverse a gravitației universale. Aplicarea legii gravitației lui Newton a permis obținerea multor informații detaliate pe care le avem despre planetele din Sistemul Solar, masa Soarelui și detalii despre quasari; chiar și existența unei materii întunecate se deduce din legea gravitației lui Newton. Deși nu am călătorit pe toate planetele și nici pe Soare, cunoaștem masele lor. Aceste mase se obțin prin aplicarea legilor gravitației la caracteristicile măsurate ale orbitei. În spațiu un obiect își menține orbita datorită forței gravitaționale care acționează asupra ei. Planeta orbitează stelele, stelele orbitează în centre galactice, galaxiile orbitează un centru de masă în grupuri și clusterele orbitează în superclustere. CUPRINS: Gravitația - Istoria teoriei gravitației - - Revoluția științifică - - Teoria lui Newton a gravitației - - Principiul echivalenței - - Relativitatea generală - - Gravitația și mecanica cuantică - Aspecte specifice - - Gravitația Pământului - - Ecuațiile pentru un corp care cade aproape de suprafața Pământului - - Gravitația și astronomia - - Radiații gravitaționale - - Viteza gravitației - Anomalii și discrepanțe Istoria teoriei gravitației - Antichitate - Era modernă - - Teoria lui Newton despre gravitație - - Explicații mecanice ale gravitației - - Relativitatea generală - - Gravitația și mecanica cuantică Isaac Newton - Ortodoxia creștină - Dumnezeu ca maestru creator - Alte credințe - Scrieri Legea gravitaţiei universale a lui Newton - Istorie - Forma modernă - - Forma vectorială - - Comparaţie cu forţa electromagnetică - - Reticenţele lui Newton - Aspecte problematice - - Preocupări teoretice privind expresia lui Newton - - Observații care contravin formulei lui Newton - - Reticențele lui Newton - - Soluția lui Einstein Isaac Newton vs. Robert Hooke - Opera și revendicările lui Hooke - Opera și revendicările lui Newton - Recunoașterea lui Newton - Controversa modernă a priorității - Schopenhauer despre Newton și Hooke Acțiunea la distanță - Ipotezele eterului - Corespondența cu Richard Bentley - Concluzii Explicarea gravitației prin eter - Curenți - Presiune statică Constanta gravitațională universală, G Legea inversului pătratului în gravitație - Formula - Justificare - Gravitația Gravitaţia Pământului - Ecuațiile pentru un corp în cădere în apropiere de suprafața Pământului Greutatea și imponderabilitatea - Greutatea în mecanica newtoniană - Istorie - - Newton - Relativitatea Mareele și gravitația - Caracteristici - Constituienți - Istoria fizicii mareelor - Forțe - Ecuațiile de maree ale lui Laplace - Mareele oceanelor - - Amplitudine și ciclu - - Batimetrie - Mareea Pământului - - Forța fluxului - - Mareea corporală - - Ceilalți contribuabili ai mareelor Pământului - Mareea atmosferei Pământului - - Caracteristici generale - Mareele lunare - - Componenta principală lunară semi-diurnă Câmpul gravitațional - Mecanica clasică Gravitația în interiroul unei planete (Teorema carcasei) - Dovezile lui Newton - - Forța pe un punct în interiorul unei sfere goale - Modelul preliminar de referință al pământului (PREM) Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

În interpretarea tradițională, Republica este o continuare a discuțiilor din Gorgias, conform cărora virtutea și legile polis sunt un truc inventat de o masă de oameni slabi pentru a capta pofta de putere a celor mai buni indivizi, puțini la număr dar înclinați în mod natural să conducă. Tezele lui Calicles din Gorgias se aseamănă cu ideile expuse de Trasymachus în Cartea I din Republica. Tezele politice centrale exprimate de Socrate în Republica sunt: cei mai buni conducători sunt înțelepți, cei (...) mai buni conducători guvernează în folosul celor conduși și nu de dragul lor, este foarte puțin probabil ca un oraș să aibă cei mai buni conducători pentru că există o prăpastie între valorile majorității oamenilor și valorile celor înțelepți, cel mai mare rău adus unui oraș sunt luptele civile pentru cine ar trebui să conducă, armonia între cetățeni cu privire la cine ar trebui să conducă, și armonia impune ca orașul să cultive virtutea și statul de drept. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.10586.62404. (shrink)

Selon l’interprétation traditionnelle, la révolution copernicienne, en arrachant l’homme de sa position centrale dans le cosmos, lui a infligé une profonde vexation. Si elle dit bien notre désarroi contemporain face à un univers devenu infini, cette inter­pré­tation ne reflète pas suffisamment la complexité historique du passage du géocentrisme à l’héliocentrisme. Aussi convient-il de la remettre en question. Mais pour ce faire, il faut d’abord bien la connaître. Aussi cet article étudie-t-il la phase de structu­ration de cette interprétation (1835-1925), dans le (...) contexte du positivisme, du darwinisme, du marxisme et enfin du freudisme. ––– Según la interpretación tradicional, la revolución copernicana, al sacar al hombre de su ubicación central en el cosmos, le propinó una profunda incomodidad. Esta interpretación corres­ponde a nuestra desazón actual provocada por un universo infinito pero desconoce la complejidad histórica implícita en el tránsito desde el geocentrismo al heliocentrismo. Por ello es necesario volver a plantear el problema, y para hacerlo hay que abordar correctamente el tema. De ahí que el presente artículo estudie el período de estructuración de esta interpretación (1835-1925) en los contextos del positivismo, del darwinismo, del marxismo y finalmente del freudismo. (shrink)

Euristica este un concept central al filosofiei lui Lakatos. În timp ce euristica în Proofs and Refutations a fost un set de reguli care să ghideze rezolvarea problemelor pentru omul de știință individual, The methodology of scientific research programmes nu oferă niciun sfat euristic oamenilor de știință individuali, dar oferă recomandări pentru comunitatea științifică rațională asupra modului în care ar trebui să acționeze. DOI: 10.13140/RG.2.2.31140.63369.

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

Récemment savamment rééditée, la contribution qu’Alexandre Kojève offrit à Alexandre Koyré pour son septantième anniversaire s’attache à soutenir, de manière « beaucoup moins canularesque qu’elle ne paraît l’être à première vue », une affirmation que les «procédures historiennes» ne permettraient pas d’énoncer : si les Grecs n’ont pas développé la physique mathématique alors que les savants du XVIe siècle, au premier rang desquels Nicolas Copernic, ont réussi à la faire émerger, c’est parce que les premiers étaient païens alors que les (...) seconds étaient spécifiquement chrétiens ! Seuls ces derniers, grâce au dogme de l’Incarnation, ont en effet été aptes à réussir l’universalisation de l’approche mathématique du monde. N’hésitant pas à lire cette contribution tel qu’il s’avère qu’elle a été lue, c’est-à-dire indépendamment de l’œuvre kojévienne et de sa mise en œuvre d’une «histoire raisonnée», cet article analyse les deux principales sources d’inspiration de ladite thèse, à savoir Pierre Duhem et Alexandre Koyré ; retrace la réception historique de cette contribution ; relève toutes les objections qui, à cette occasion, lui furent adressées ; et, finalement, formule quelques objections supplémentaires. Les lecteurs qui souhaiteront bénéficier de la réédition de ce texte kojévien pour le moins provocateur devraient ainsi être à même de déterminer le degré de crédibilité qu’il convient de lui accorder. * * * Having recently been expertly republished, the contribution that Alexandre Kojève offered to Alexandre Koyré for his seventieth birthday served to support, in a manner that was in fact “much less playful than it initially appeared to be”, a claim that “historical procedures” had suppressed: if the Greeks failed to develop mathematical physics where the scholars of the 16th century, the foremost of whom being Nicolas Copernicus, succeeded, then it must be due to the fact that the former were pagans while the latter were specifically Christian! Only the latter, by virtue of the doctrine of Incarnation, were deemed capable of achieving the universalisation of the mathematical approach to the world. Focussed on interpreting this contribution as it was intended to be read, in other words independently of Kojève’s work and its implementation of a “rational history”, this article endeavours to: analyse the two main sources of inspiration for the aforementioned theory, namely Pierre Duhem and Alexandre Koyré; trace the historical reception of this contribution; highlight all of the objections that it was subject to at the time; and, lastly, formulate a few additional objections. Those readers wishing to make the most of the reissue of this rather provocative Kojèvian text should thus be in a position to determine the degree of credibility that it should be afforded. (shrink)

Gareth Evans, în Teoria cauzală a numelor, a afirmat că teoria cauzală a referinței trebuie să fie extinsă pentru a include ceea el numește "baze multiple". După botezul inițial, folosirea numelui în prezența persoanei poate, în circumstanțele potrivite, să fie considerată ca întărind numele în referentul său. Pentru cei care sunt în contact direct cu persoana, referința pentru exprimarea numelui se rezolvă printr-un un lanț cauzal care include persoane care au cunoscut-o cu ocazia ”botezului”, sau prin fixarea indexabilă a persoanei (...) la nume în momentul comunicării. Lanțul cauzal poate continua printr-o serie de utilizări referențiale a numelui pe tot parcursul vieții persoanei. DOI: 10.13140/RG.2.2.15793.53607. (shrink)

Newton a sugerat, în timp, mai multe tipuri de eter care ar putea media acțiunea la distanță. Dar, consecvent ideii sale că nu va născoci ipoteze care nu se bazează pe dovezi experimentale, nu a promovat niciodată aceste sugestii la nivelul unor ipoteze științifice. Trebuia să împace mecaniciștii, astfel încât a mers pe ideea unui eter din particule atât de fine încât masa e neglijabilă (practic, un eter imaterial). Mediul pe care Newton l-a introdus în Interogarea 21 constă din corpuri (...) materiale extrem de mici care sunt separate spațial, pe de o parte, și din principiul activ non-mecanic care produce și mediază forțele repulsive dintre aceste corpuri, pe de altă parte. DOI: 10.13140/RG.2.2.30606.72002. (shrink)

Selon l’interprétation traditionnelle, la révolution copernicienne, qui opère le passage du géocentrisme à l’héliocentrisme, aurait détrôné et dévalorisé l’homme, en lui retirant sa position cen­trale, et donc privilégiée, dans le cosmos, pour le reléguer sur une planète devenue analogue aux autres et occupant une place quelconque à l’intérieur du système solaire. Cette inter­prétation ne pèche pas seulement dans sa compréhension de l’héliocentrisme copernicien, mais également dans sa percep­tion du géocentrisme aristotélico-médiéval. Il faut donc dénon­cer sa fausseté générale et, plus encore, (...) lui substituer un autre schéma interprétatif qui, peut-être moins évocateur de notre rapport au monde, soit plus respectueux de la vérité historique. ––– According to the traditional interpretation, the Copernican revo­lution, which brought about the transfer from geocentrism to heliocentrism, is said to have dethroned and devalued man by removing his central and hence privileged position in the cos­mos and by relegating him to a planet now seen as analogous to others occupying an insignificant position within the solar system. This interpretation fails not only in its understanding of Copernican heliocentrism, but also in its percep­tion of Aristo­telian mediaeval geocentrism. It is necessary, therefore, not only to denounce its general falsity, but also to substitute for it a different interpretative scheme which, although it may empha­size less our link with the world, may be more respectful of historical truth. (shrink)

Educaţia religioasă îşi asumă rolul de călăuzitor către drumul cunoaşterii şi asemănării cu Dumnezeu, căutând ca Evanghelia lui Hristos să devină dreptarul vieţii prin îndreptarea voinţei şi aspiraţiilor numai spre înfăptuirea binelui şi a virtuţii, cultivarea conştiinţei, a demnităţii omului şi a valorilor sale unice.

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Filmul lui Tarkovski este o "dramă a durerii și a redresării parțiale" concentrată asupra psihologiei echipajului stației de pe Solaris. Tarkovski a dorit astfel să abordeze mai profund emoțional și intelectual genul științifico-fantastic, considerat de el ca fiind superficial. Filmul tratează un fenomen central al analizei critice-psihologice a lui Klaus Holzkamp asupra percepției umane: condițiile de percepție a lumii umane sunt semnificative pentru ființele umane. Este este o specie complexă noetică - o specie cu proprietatea gândirii, care a evoluat în (...) condiții complet diferite de ale noastre. DOI: 10.13140/RG.2.2.23737.01120. (shrink)

În acest articol încerc să argumentez opinia că, așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm (...) screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. În Introducere definesc termenul și modurile de clasificare. Urmează Istoria eugeniei pornind din perioada antică, introducerea eugeniei de Francis Galton, practica eugeniei ca politică de stat în diverse țări, și eugenia actuală (eugenia liberală). Analizez apoi diverse probleme ridicate de Etica eugeniei liberale, și am dezvoltat o secțiune aparte pentru Viitorul eugeniei, cu accent pe proiectul genomului uman. În final, în secțiunea Concluzii expun opiniile personale cu privire la practica actuală a eugeniei. Am folosit ca surse principale de investigație articolele lui Kenneth M. Ludmerer, ”American Geneticists and the Eugenics Movement: 1905-1935”, Kathy J. Cooke, ”Duty or Dream? Edwin G. Conklin's Critique of Eugenics and Support for American Individualism”, Jonathan Anomaly, ”Defending Eugenics”, John R. Harding Jr. ”Beyond Abortion: Human Genetics and the New Eugenics”, Michael Boulter, ”Bloomsbury Scientists”, Chapter Title: The rise of eugenics, 1901–14, Michael Ruse and Edward O. Wilson, ”Moral Philosophy as Applied Science” și Goering, Sara, "Eugenics". (shrink)

Prima ediție a Principia lui Newton conține doar două comentarii suplimentare despre metodologie: notificarea că scopul lucrării este de a explica "cum să determinăm mișcările adevărate din cauzele lor, efectele și diferențele aparente și, dimpotrivă, cum să determinăm din ipoteze dacă sunt adevărate sau aparente, cauzele și efectele lor"; și, în Scholiul de la sfârșitul Cărții 1, Secțiunea 11, Newton afirmă că abordarea sa distinctivă face posibilă argumentarea mai sigură în filosofia naturală. În a doua ediție (1713) Newton introduce secțiuni (...) separate pentru fenomene și reguli implicate în determinarea gravitației universale, iar la sfârșitul Scholiului General din cea de-a treia ediție, 1726, include cea mai faimoasă declarație metodologică. DOI: 10.13140/RG.2.2.34012.54403. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

O teorie științifică, conform lui Popper, poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare care să permită generarea de predicții noi, falsificabile. De asemenea, dacă există suspiciuni de părtinire sau eroare, cercetătorii ar putea introduce o ipoteză falsificabilă auxiliară, care să permită testarea. Dar această tehnică nu poate rezolva problema în general, deoarece orice ipoteză auxiliară poate fi contestată în același mod, ad infinitum. Pentru a rezolva această regresiune, Popper introduce ideea unei declarații de bază, (...) o afirmație empirică care poate fi folosită atât pentru a determina dacă o teorie dată este falsificabilă și, dacă este cazul, pentru a corobora ipotezele de falsificare. DOI: 10.13140/RG.2.2.10245.50405 . (shrink)

Antes de entrar cuidadosamente no estudo de cada filósofo, em suas respectivas ordens cronológicas, é necessário dar um panorama geral sobre eles, permitindo, de relance, a localização deles em tempos históricos e a associação de seus nomes com sua teoria ou tema central. l. OS FILÓSOFOS PRÉ-SOCRÁTICOS - No sétimo século antes de Jesus Cristo, nasce o primeiro filósofo grego: Tales de Mileto2 . Ele e os seguintes filósofos jônicos (Anaximandro: Ἀναξίμανδρος: 3 610-546 a.C.) e Anaxímenes: (Άναξιμένης: 586-524 a.C.) tentaram (...) expressar/elucidar o que é a arché, ou constitutivo fundamental do Universo. 4 Também sobressaem as teorias de Pitágoras (Ὁ Πυθαγόρας: 570 a.C.- 495 a.C.), completas de misticismo e Matemática; a de Heráclito (Ἡράκλειτος ὁ Ἐφέσιος: 540-470 a.C.), o filósofo do devir e o de seu oponente, Parmênides (Παρμενίδης: 530-460 a.C.), que elucida a primeira teoria do ser, e para qual é alcunhado como o iniciador da Metafísica. Anaxágoras (Ἀναξαγόρας: 500 a.C.- 428 a.C.) esboça uma teoria sobre o Nous, o espírito divino. Por outro lado, Demócrito (Δημόκριτος: Grécia: 460-370 a.C.) e Empédocles (Ἐμπεδοκλῆς: 490 a.C.-430 a.C.) insistem no materialismo. Em contrapartida, os sofistas (Parmênides, Cálicles (Καλλικλῆς: personagem platônico cuja existência é duvidosa) e Górgias (Γοργίας: 485 a.C.-380 a.C.)) gozam das suas aptidões à dialética, e colocam o relativismo como uma posição filosófica. Sócrates será o inimigo mais temível dessa posição. Este é o começo do movimento filosófico de Atenas, que culmina nos séculos quinto e quarto, tal qual, posteriormente, veremos. 2. O APOGEU GREGO – Sócrates (Σωκράτης: 469 a.C.-399 a.C.), Platão (Πλάτων: 428/427- 348/347 a.C.) e Aristóteles (Ἀριστοτέλης: 384 a.C.-322 a.C.) formam o triunvirato dos grandes filósofos gregos. O primeiro (Sócrates), com seu método "maiêutico" e sua teoria do conceito; o segundo (Platão), com sua teoria das ideias e seu estilo literário (dialogista); e o terceiro (Aristóteles), com a estruturação dos principais ramos filosóficos, como a Lógica, a Metafísica, a Ética, a Psicologia racional e a Política; todos eles elevaram a Filosofia para um posto de primeira ordem. Doravante, todos os filósofos tornam-se credores das contribuições desses gênios. Em certos autores, é clara a influência de Platão ou de Aristóteles. Sendo que, ambos os filósofos, tiveram influência absoluta de Sócrates, uma vez que Platão fora seu discípulo, e Aristóteles discípulo de Platão. A Idade Média, por exemplo, foi toda ela, em sua gênese e desenvolvimento, alicerçada no pensamento e nas ideias platônicas; tal era histórica é caracterizada pela luta em favor de um ou de outro autor; o platonismo tomou precedência nos primeiros séculos do cristianismo; somente após o décimo século Aristóteles foi redescoberto. 3. A FILOSOFIA CRISTÃ MEDIEVAL - Santo Agostinho (354 a.C.-430 a.C.) se destaca, no quinto século, com sua teoria da iluminação e a aplicação da teoria platônica ao Cristianismo. No século XIII, São Tomás de Aquino (1225-1274), sintetiza Aristóteles com o Cristianismo. Os dois autores formam o núcleo da filosofia cristã em seus respectivos séculos. A escolástica teve seu tempo de decadência. Se mencionam, principalmente, dois autores: João Duns Escoto (1266-1308) e Guilherme de Ockham (1285-1347). O primeiro é o "Doutor Sutil ", e o segundo cai em um fideísmo e um nominalismo, para todos os conceitos criticáveis. Em uma segunda parte, tentaremos explicar os respectivos pensamentos dos autores mencionados, e outros que pertencem ao mesmo tempo, antigos e medievais. Naquela época, a Filosofia era puramente realista, aplicada ao mundo e ao homem. Somente na Idade Moderna, a Filosofia assumirá o problema do conhecimento como a base e o começo de todo filosofar. 4. A FILOSOFIA RACIONALISTA (MODERNA) - Na Idade Moderna, sobressai o racionalismo de Descartes (1596-1650) prolongado, então, com Malebranche (1638-1715) (ocasionalismo), Espinosa (1632 -1677) (panteísmo) e Leibniz (1646-1716) (teoria das mônadas). Estamos nos séculos XVII e XVIII. A atenção será focada nas disputas filosóficas da corrente empirista contra a racionalista. 5. A FILOSOFIA EMPIRISTA – O empirismo é florescido, principalmente, na Inglaterra. Francis Bacon (1561-1626), primeiro, e depois Locke (1632-1704) com sua rejeição de ideias inatas, Berkeley (1685-1753) com postura e ideias paradoxais, também idealistas e Hume (1711-1776), com suas famosas críticas contra o princípio da causalidade e o conceito de substância, são os principais autores. 6. KANT E OS IDEALISTAS ALEMÃES - Como a tentativa de sintetizar o racionalismo e empirismo, está a teoria de Kant (1724-1804), no século XVIII. Para o seu gênio seguido pelos três idealistas alemães mais importantes: Fichte (1762-1814) (idealismo subjetivo), Schelling (1775-1854) (idealismo objetivo) e Hegel (1770-1831) (idealismo absoluto). Esses Autores representam o ápice da especulação filosófica. A análise, a profundidade, a complexidade da expressão e o espírito sistemático são as características do gênio alemão idealista. 7. OS FILÓSOFOS DO SÉCULO XIX - Antes de tudo, é necessário mencionar, no século dezenove, aos dois grandes críticos de Hegel, que são Kierkegaard (1813-1855) (precursor do existencialismo) e Marx (1818-1883) (com seu materialismo dialético). O próximo é outro casal: Nietzsche (1844-1900) (teoria do Super-homem) e Schopenhauer (1788-1860) (com seu absoluto pessimismo). Comte (1798-1857) com sua doutrina positivista, completará o quadro desses filósofos. Numa outra oportunidade, vamos desmembrar sobre o pensamento e principais ideias acerca desses autores. 8. OS FILÓSOFOS DO SÉCULO XX - Antes de tudo, há um autor que iluminou a filosofia do século XX: Edmund Husserl (1859-1938), fundador do método fenomenológico. Em seguida, existem dois fluxos que são derivados diretamente de Husserl, a saber, o existencialismo e a axiologia. Dentro da corrente axiológica, estudaremos Scheler (1874-2928). Por outro lado, o existencialismo tem quatro autores principais; dois são alemães: Heidegger (1889-1976) e Jaspers (1883-1969); e os demais são franceses: Sartre (1905-1980) e Marcel (1889-1973). Heidegger insiste em que seu tema tratado em sua filosofia não é a unicidade do homem, mas o ser em geral. Jaspers é famoso por seu conceito de transcendência (Deus). Sartre é um antiteísta sincero, e seu existencialismo é definido como um pensamento que assume todas as consequências da negação de Deus. Em contraste, Gabriel Marcel é um filósofo Católico, que conseguiu uma análise profunda das situações humanas, que aparecem em íntima concordância com as verdades cristãs. Vamos terminar com Russell (1872-1970), autor básico do positivismo lógico. Cronologia de filósofos e suas escolas até nossos dias ➢ Filosofia Antiga - Escola naturalista da Jônia: Tales, Anaximandro e Anaxímenes; - Escola matemática da Itália: Pitágoras e os pitagóricos; - Escola idealista de Eléia: Xenófanes (570-475 a.C.), Parmênides, Zenão (490/85-420 a.C.) e Meliso (h.443); - Escola empirista: Heráclito, Empédocles e Anaxágoras; - Escola atomista de Abdera: Leucipo (h.437) e Demócrito; - Escolas de Atenas: - Sofistas: Protágoras (480-410), Górgias (484-375?); Sócrates, Platão e Aristóteles; - Pirronismo: Pirro (h.365-h.275); - Estoicismo: Zenão de Cítio (359/33-262) e Crisipo (281/77-208); - Epicurismo: Epicuro (341-270); - Nova Academia: Arcesilau (315-241) e Carnéades (214-129); Romanos: Sêneca (4 a.C.-65 d.C.), Marco Aurélio (121-180) e Cícero (106-43). - Escola greco-judia: Fílon de Alexandria (25 a.C.-50 d.C.); - Neoplatonismo: Plotino (204/5-270), Porfirio (h.233-304), Jâmblico (h.250-330) e Proclo (h.411-485). ➢ Filosofia patrística - Apologistas: São Justino (100/10-165), Ireneu de Lyon (h.140-h.l 77) e Atenágoras (fines s. II); - Alexandrinos: São Clemente (h.145/50-215) e Orígenes (h.185-255); - Africanos: Tertuliano (h.160-230), Arnóbio (h.260-h.327) e Lactâncio (nascido h. 250); - Gregos: São Basílio (h.330-379), São Gregório de Nazianzo (330-390), São Gregório de Níssa (330-390) e Pseudo-Dionísio (h.500); - Latinos: São Hilário (h.315-367), Santo Ambrósio (333-397) e Santo Agostinho; - Outros: Claudiano (+h.473), Boécio (480-524), São Isidoro (h.560-633) e Beda (672/3-735). ➢ Filosofia Medieval/Escolástica - Judeus: Isaac Israeli (+h.940), Salomão Ibn Gabirol (h.l020-p.l058) e Maimônides (1135- 1204); - Árabes: Alquindi (h. 796-874), Al-Farabi (870-950), Avicena (980-1037), Algazali (1058- 1111) e Averróis (1126-1198); - Escola palatina: Alcuíno de Iorque (730/5-804), Rábano Mauro (h.784-856), Escoto Erígena (h.810-h.870) e Papa Silvestre II (+1003); - Dialéticos: Santo Anselmo (1033/4-1109) e Pedro Abelardo (1079-1142); - Tradutores: Domingo Gundisalvo (meados s. XII), Gerardo de Cremona (h. 1114-1187); - Enciclopedistas: Teodorico de Chartres (+1155), Hugo de São Vitor (+1141) e Vicente de Beauvais (+1264); - Universidades: Guilherme de Auvergne (1180- 1249) e Sigerio de Brabante (+h.l284); - Dominicanos: São Alberto Magno (1206-1280) e Santo Tomás de Aquino; - Franciscanos: Alexandre de Hales (1170/80-1245), São Boaventura (1217-1274), Roger Bacon (h.1210/14-1292), João Duns Escoto, Raimundo Lulio (1235-1315) e Guilherme de Ockham (h.1285-1349). ➢ Filosofia Moderna - Humanistas Renascentistas: Ficino (1433-1499), Erasmo (1467-1536), Maquiavel (1469- 1527), Thomas More (1480-1535), Juan Luis Vives (1492-1540) e Giordano Bruno (1548- 1600); - Racionalismo: Descartes, Malebranche, Espinosa e Leibniz; - Empiristas: Francis Bacon, Thomas Hobbes (1588-1679), Locke, Berkeley e Hume; - Escola escocesa: Thomas Reid (1710-1796); Iluministas: Voltaire (1694-1778), Condillac (1715-1757), Diderot (1713-1784) e J. J. Rousseau (1712-1778). - Idealismo transcendental: Kant; - Idealismo subjetivo: Fichte; - Idealismo objetivo: Schelling; - Idealismo absoluto: Hegel; - Pessimismo: Schopenhauer; - Ecletismo: Cousin (1792-1867); - Positivismo: A. Comte, J. S. Mill (1806-1873) e H. Spencer (1820-1900); - Socialismo: H. Saint-Simon (1760-1825), Ch. Fourier (1772-1837) e K. Marx; - Vitalismo: Nietzsche e W. Dilthey (1833-1912). ➢ Filosofia Contemporânea - Intucionismo: H. Bergson (1859-1941); - Pragmatismo: Ch. S. Peirce (1839-1914), W. James (1842-1910) e J. Dewey (1859-1952); - Fenomenologia: Husserl, Scheler, N. Hartmann (1882-1950) e M. Merleau-Ponty (1908- 1961); - Existencialismo: Jaspers, Heidegger, Marcel e Sartre; - Atomismo lógico: B. Russell (1872-1970) e L. Wittgenstein (1889-1951); - Positivismo lógico: M. Schlick (1882-1936), R. Carnap (1891-1970 ) e A. J. Ayer (1910- 1990). - Filosofia analítica: J. L. Austin (1911-1960), G. Ryle (1900-1976), W.V.O. Quine (1908- 2000), P. F. Strawson (1919-2003) e H. Putnam (1926-); - Hermenêutica: H. G. Gadamer (1900-2002), P. Ricoeur (1913-2007) e J. Habermas (1929-). - Estruturalismo e pós-estruturalismo: F. de Saussure (1857-1913), C. Lévi-Strauss (1908- 2009) e M. Foucault (1926-1984). - Filosofia pós-moderna: J. F. Lyotard (1924-1999), G. Deleuze (1925-1995), J. Derrida (1930- 2004), R. Rorty (1931-2007) e G. Vattimo (1936-). - Comunitaristas: A. Maclntyre (1929-), Ch. Taylor (1931-). REFERÊNCIAS BIBLIOGRÁFICAS CHAUÍ, M. Iniciação à Filosofia. Vol. Único. 2ª ed. São Paulo: Ática, 2013. 460 p. SANTOS, R. dos. Filosofia: Uma breve introdução. 1ª ed. Pelotas: Dissertativo Incipiens, 2014. 108 p. . Rua do Riachuelo, 303, Centro, Rio de Janeiro, RJ Casa Histórica de Osório CEP: 20230-011 E-mail: [email protected]. (shrink)

Evoluția testelor gravitaționale dintr-o perspectivă epistemologică încadrată în conceputul de reconstrucție rațională al lui Imre Lakatos, pe baza metodologiei acestuia a programelor de cercetare. Perioada evaluată este foarte vastă, începând cu filosofia naturală a lui Newton și până la teoriile gravitației cuantice din zilele noastre. Pentru a explica mai rațional evoluția complexă a conceptului de gravitație din ultimul secol, propun o extindere naturală a metodologiei programelor de cercetare pe care o folosesc apoi pe parcursul lucrării. Consider că această abordare oferă (...) o nouă perspectivă asupra modului în care au evaluat în timp conceptul de gravitație și metodele de testare a fiecărei teorii a gravitației, prin observații și experimente. Argumentez, pe baza metodologiei programelor de cercetare și a studiilor oamenilor de știință și filosofilor, că actualele teorii ale gravitației cuantice sunt degenerative, datorită lipsei dovezilor experimentale pe o perioadă îndelungată de timp și a auto-imunizării împotriva posibilității falsificării. Mai mult, în prezent este în curs de dezvoltare un curent metodologic care atribuie un rol secundar, neimportant, verificărilor prin observații și/sau experimente. Din această cauză, nu va fi posibilă o teorie completă a gravitației cuantice în forma actuală care să includă la limită relativitatea generală, întrucât teoriile fizice au fost dintotdeauna ajustate, în decursul evoluției lor, pe baza testelor observaționale sau experimentale, și verificate prin predicțiile făcute. De asemenea, contrar unei opinii răspândite și a unor programe active actuale privind unificarea tuturor forțelor fundamentale ale fizicii într-o singură teorie finală, pe baza teoriei corzilor, argumentez că este puțin probabil în general să se realizeze această unificare, și nu este posibil oricum ca unificarea să se elaboreze pe baza teoriilor actuale ale gravitației cuantice, inclusiv prin teoria corzilor. În plus, susțin punctele de vedere ale unor oameni de știință și filosofi că în prezent se consumă mult prea multe resurse pe ideea dezvoltării teoriilor gravitației cuantice, și în special teoria corzilor, care să includă relativitatea generală și să unifice gravitația cu celelalte forțe, în condițiile în care știința nu impune astfel de programe de cercetare. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.14582.75842 . (shrink)

Reinach est connu pour défendre une théorie a priori du droit civil. Cette position, qui se dit inspirée de Husserl, est usuellement qualifiée de « platonisme » dans la littérature secondaire. Elle se comprend comme intuition des essences, projet de phénoménologie eidétique que Reinach fait remonter à Platon. Une position qui est rejetée par Reinach en philosophie du droit est le « psychologisme », thèse tendant à expliquer le droit par référence à la psyché. L’hostilité de Reinach à l’égard du (...) psychologisme semble être une hostilité à l’égard de lui-même : en tant qu’élève de Lipps, Reinach avait écrit une thèse sur la notion de causalité en droit pénal, dans laquelle il faisait jouer à la psychologie un rôle fondateur pour le droit. Dans mon exposé, je retracerai l’évolution de Reinach sur ces questions, en repartant de sa thèse et des travaux de Lipps sur lesquels elle se base pour la comparer aux écrits reinachiens plus tardifs et leur rapport tant à Platon qu’à Husserl. (shrink)

La présente étude utilise les outils du domaine de la méréotopologie (la théorie des parts, ensembles et frontières) pour élaborer les implications de certaines analogies entre la 'psychologie écologique' de J.J.Gibson et la phénoménologie de Edmund Husserl. On présentera une théorie ontologique de frontières spatiales et des entités possédant une extension spatiale. S'en rapportant aux exemples de la sphère de géographie, on démontre qu'aussi bien les frontières que les entités à extension spatiale appartiennent à deux vastes catégories: des objets qui (...) existent indépendamment de nos actes cognitifs (par exemple: la planète Terre, sa surface extérieure); et des objets qui existent seulement grâce à ces actes (par exemple: l'équateur, la Mer du Nord). Le champ visuel, lui aussi, peut être conçu comme un exemple d'une entité à extension spatiale qui est dépendante dans le sens proposé ci-dessus. L'étude présente suggère une extension de cette analogie en postulant les entités qui, pour les vrais jugements, seraient ce que le champ visuel est pour les actes de perception visuelle. Le champ de jugement est défini plus précisément comme une entité étendue complexe, contenant toutes les entités essentielles pour la vérité d'un (vrai) jugement donné. Il est possible de démontrer que le travail des linguistes cognitifs tel Talmy ou Langacker, si l'on l'interprète convenablement, produit une explication détaillée des structures des champs de jugement correspondant aux phrases de sortes différentes. Un genre nouveau de définition de la vérité en tant que correspondance pour les expressions de la langue naturelle peut donc être formulé sur cette base. (shrink)

Physicien théoricien, philosophe de la physique et historien des théo­ries physiques, le savant catholique français Pierre Duhem (1861-1916) a profondément marqué la pensée du vingtième siècle. Chacun connaît le Système du monde, dont les dix volu­mes ont contribué à la redécouverte de la science médiévale, et La théorie physique, qui a notamment donné lieu à la célèbre «thèse Duhem-Quine». Si Clio a donc gardé de Duhem le sou­venir d’un grand historien des sciences et d’un philosophe perspicace de la physique, lui-même (...) cependant n’aspirait qu’à être reconnu comme physicien. Son œuvre est en effet traver­sée par un projet scientifique qui consiste à ordonner et à réunir les diverses branches de la physique sous l’égide de la thermo­dynamique dans le cadre d’une théorie représentative et non explicative du réel. C’est ce projet que Duhem a voulu réaliser dans ses publications scientifiques, exposer dans ses écrits philoso­phiques, et finalement cautionner par ses recherches historiques. Cependant l’investissement toujours plus important de Duhem en histoire des sciences et la présence dans son œuvre de con­sidéra­tions apologétiques et d’écrits patriotiques peuvent don­ner à penser qu’il s’est progressivement détourné de ce projet primordial au profit d’autres préoccupations. De même, les tensions qui, à l’inté­rieur de ce projet scientifique, subsistent entre sa volonté unificatrice et sa revendication phénoménaliste peuvent conduire à une relativi­sation de cette dernière, conçue comme une demande contextuelle, passa­gère et finalement peu significative. Sans ignorer ces préoccu­pations historiques, religieuses ou patriotiques, sans négliger ce con­flit d’intérêt entre les deux parties constitutives du projet duhémien, cette étude entend tout d’abord réaffirmer que ce projet scientifique ne sera jamais ni abandonné, ni amputé. Toutefois, dès lors que sont maintenues la permanence, la prio­rité et l’intégralité de ce projet, trois paradoxes surgissent im­médiatement. Si Duhem se voulait avant tout physicien et souhaitait être reconnu comme tel, par quelle extravagance de l’histoire est-il finalement connu pour ses recherches histori­ques et ses travaux philosophiques et non pour ce qui lui tenait le plus à cœur? S’il ne voulait être qu’un illustre physicien, pourquoi s’est-il acharné, au retour du laboratoire, à exhumer de l’oubli les manuscrits et les théories scientifiques des au­teurs médiévaux? Enfin, s’il voulait vraiment établir une physi­que qui soit unifiée, cohérente et parfaite, pourquoi se prive-t-il du réa­lisme et s’embarrasse-t-il du phénoménalisme? Basée sur la corres­pondance inédite de Duhem, cette étude, centrée plus particu­liè­rement sur ce troisième paradoxe, contribue fina­lement à élucider chacun d’eux. (shrink)

Despre necesitatea şi utilitatea dezvoltării unei filosofii specifice tehnologiei blockchain, accentuând pe aspectele ontologice. După o Introducere în care evidenţiez principalele direcţii filosofice pentru această tehnologie emergentă, în Tehnologia blockchain explicitez modul de funcţionare al blockchain, punând în discuţie direcţiile ontologice de dezvoltare în Proiectarea şi Modelarea acestei tehnologii. Următoarea secţiune este dedicată principalei aplicaţii a tehnologiei blockchain, Bitcoin, cu implicaţiile sociale ale acestei criptovalute. Urmează o secţiune de Filosofie în care identific tehnologia blockchain cu conceptul de heterotopie dezvoltat de (...) Michel Foucault şi o interpretez în lumina tehnologiei notaţionale dezvoltată de Nelson Goodman ca sistem notaţional. În secţiunea Ontologii dezvolt două direcţii de dezvoltare considerate de mine ca importante: Ontologia narativă, bazată pe ideea de ordine şi structură a istoriei transmise prin naraţia istoriei a lui Paul Ricoeur, şi un sistem ontologic bazat pe Ontologiile de intreprindere, bazat pe conceptele şi modelele de intreprindere specifice webului semantic, şi pe care eu îl consider cel mai bine dezvoltat şi cel care va deveni, probabil, sistemul ontologic formal, cel puţin în ceea ce priveşte aspectele economice şi juridice ale tehnologiei blockchain. În Concluzii vorbesc despre direcţiile viitoare de dezvoltare a filosofiei tehnologiei blockchain în general ca o teorie explicativă şi robustă din punct de vedere fenomenologic, consistentă şi care să permită testabilitatea, şi a ontologiilor în special, argumentând pentru necesitatea unei adopţii globale a unui sistem ontologic pentru a dezvolta soluţii transversale şi a rentabiliza tehnologia. -/- Cuvinte cheie: filosofie, blockchain, ontologie, bitcoin, proiectare, modele -/- CUPRINS -/- Abstract Introducere Tehnologia blockchain - - - Proiectare - - - Modele Bitcoin Filosofia Ontologii - - - Ontologii narative - - - Ontologii de intreprindere Concluzii Note Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.25492.35204. (shrink)

Dans la philosophie contemporaine, la mémoire n’est plus un instrument qui apprend des évènements de manière passive. Ici, on parlera de la mémoire qu’une personne possède quand elle se souvient de sa propre vie ou d’un moment spécifique. Ce concept, un des plus anciens de la psychologie cognitive, s’appelle mémoire autobiographique. Grâce à cette pertinente interprétation d’un concept plus vivant de mémoire dans la science, la littérature et la philosophie de notre temps, on se demandera si, à travers son activité, (...) elle est dépendante d’un concept d’une temporalité linéaire ou si en fait sa vivacité lui permet de créer un temps propre. Quelques auteurs ont essayé de répondre à ce problème-là et ici on traitera de trois: Henri Bergson, Bertrand Russell et John Campbell, ce dernier étant un philosophe contemporain, en essayant d’établir les liens parmi les trois, avec pour but la mise de lumière des questions et des réponses qui ont survécu la mort des deux premiers auteurs mentionnés. À travers cette recherche, on se rendra compte que si le concept de mémoire était auparavant plus spécifiquement étudié toujours en connexion avec le concept d’image, dans la tradition analytique elle de plus en plus est mise à coté de la notion moderne d’identité personnelle. Toutefois, ce qui reste commun est l’effort de penser le souvenir au delà de la vie pratique; notamment en tant qu’une faculté psychique qui oriente tous nos choix et notre appréhension du monde et qui toujours semble échapper la dualité schématique entre circularité et linéarité temporelle, déjà mise en question dans les années 1990. (shrink)

L’œuvre de Judith Butler, largement reconnue pour son apport en études de genre, recèle d’ouvertures nombreuses sur l’animalité et à son rôle dans la constitution de l’humain. Construite en patchwork et sans prétention à la systématicité théorique, elle repose, dans des contextes toujours différents, la problématique de la régulation normative de la vie et de la mort. Aussi, c’est en prenant au sérieux la marge constituante qu’y représente la question animale et par la (re)lecture de ses textes consacrés à l’étude (...) de pratiques esthétiques et artistiques, que cet article propose un décentrement théorique pour penser la question politique des corps qui comptent des animaux. Il étudie, de manière comparée, les happenings publics de L214, 269Life, 269 Libération Animale et Anonymous for the Voiceless. Il suggère que les choix esthétiques de ces différents collectifs reflètent et alimentent un certain regard politique porté sur la cause animale et sa finalité aussi bien que sur le genre de subjectivité politique attribuée ou non aux animaux non-humains. Il montre d’abord que les animaux constituent, chez Judith Butler, d’autres corps qui comptent : il s’agit alors d’introduire la diversité des outils théoriques de læ philosophe qui articulent la dimension publique, esthétique et souvent même artistique de la vie des corps avec la question du politique. C’est cette fondation qui lui permet, ensuite, de s’atteler à l’élaboration d’une cartographie des articulations esthético-politiques dans les performances militantes antispécistes. Y sont discutées une esthétique humanimale subversive et critique du binarisme humain/animal, une esthétique de l’« horreur morale » qui appelle au changement de comportement individuel par la mise en évidence de la violence, et une esthétique de la reconnaissance, qui valorise la possibilité d’une égalité radicale entre humains et non-humains dans le partage de la précarité de toute vie et du deuil public de chaque mort. (shrink)

L'hédonisme axiologique a une longue histoire en philosophie. Pourtant, il garde une mauvaise réputation qui lui vaut d’être parfois écarté sans ménagement de la discussion philosophique. Cet article se propose de défendre l'hédonisme axiologique en exposant les principaux arguments en sa faveur et en répondant aux principales critiques et confusions dont il fait l'objet. Une attention particulière sera portée aux arguments établissant la spécificité du plaisir et du déplaisir par rapport à toutes les autres choses — amitié, savoir, justice, etc. (...) — dont on pourrait argumenter la valeur finale.While axiological hedonism has a long history in philosophy, it also has a bad reputation, which has led to it being discarded without proper examination of its plausibility. In this article, I defend axiological hedonism by presenting the main arguments in its favour as well as the criticisms and confusions to which it has been subjected. I pay special attention to the arguments that hint at the specificity of pleasure and displeasure in comparison with other things — friendship, knowledge, justice, etc. — that might be argued to have final value. (shrink)

Cet article se propose explorer le cas de l’« architecte-historien », terme par lequel je désigne un architecte prenant lui-même en charge son histoire. Ainsi, quelle est la signification, pour un architecte, d’une telle prise en charge de l’interprétation de son œuvre? Aldo Rossi, en 1981, publie A Scientific Autobiography, livre qui constitue une enquête sur les sources de sa propre création. Mon intention dans cet article est de déchiffrer et de comprendre la position de la notion d’introspection dans la (...) réflexion d’Aldo Rossi. Un des objectifs de ma contribution est de montrer quelle est la signification de cette introspection pour le domaine de l’architecture. Dans l’épigraphe de son autobiographie, Rossi pose la question suivante : « Dès lors, à quoi ai-je pu aspirer dans mon métier? » (Rossi, 1988 [1981a] : 5). Cette interrogation montre sa volonté de mettre en question ou au moins d’examiner son apport à la connaissance et à la pratique architecturales. La réponse qu’il propose à sa propre question est la suivante : « [C]ertes à peu de choses, vu que la possibilité de réaliser de grandes choses est historiquement forclose. » (Rossi, 1988 [1981a] : 5). (shrink)

O privire fugitivă asupra unora dintre religiile lumii antice scoate la iveală faptul că, indiferent de structura sa și de teritoriul în care s-a răspândit, credința într-o viață fără boli și suferințe a fost idealul permanent al omului. Astfel că, alături de nădejdea în viața de apoi, încrederea într-un trai mai bun încă de pe pământ a reprezentat o constată a vieții private și publice. În acest sens, au existat divinități, dar și specialiști, care s-au îngrijit de întreținerea speranțelor oamenilor. (...) „Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate însemnată de texte și tradiții orale), era medic (cunoscând formulele magice vindecătoare)”.24 Cu toată această diversificare, oamenii au așteptat în continuare venirea unui Mântuitor dintr-o altă lume, Care să le vindece bolile, să le ierte păcatele și să le aducă învierea din morți. Acest lucru s-a întâmplat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4-5). (shrink)

În acest capitol prezint neutralismul liberal urmând, în esență, patru pași. Încep cu definirea neutralismului și cu unele precizări și explicații importante pentru înțelegerea adecvată a susținerii lui fundamentale. Al doilea pas este dedicat evidențierii și explicării celor mai importante argumente neutraliste. Mă concentrez apoi asupra caracterizării principalelor versiuni ale acestei teorii politice și a reliefării argumentelor pe baza cărora se legitimează ele. În sfârșit, într-un ultim pas, expun obiecțiile sau argumentele anti-neutraliste și – totodată – replicile neutraliștilor liberali la (...) ele. Și de această dată este vorba, trebuie să precizez, doar despre obiecțiile cele mai importante (și mai „rezonabile”), nu despre toate obiecțiile, mai mult sau mai puțin plauzibile, care au fost aduse neutralismului de criticii săi. (shrink)

În acest eseu evidențiez principalele aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. În ”Introducere” prezint pe scurt elementele relevante din biografia lui Tarkovski și o prezentare generală a romanului Solaris a lui Stanislav Lem și filmul Solaris în regia lui Andrei Tarkovsky. În ”Tehnica cinematografică” vorbesc despre ritmul specific al scenelor, mișcarea radicală declanșată de Tarkovsky în cinematografia modernă, rolul elementelor simbolice și iconice, (...) , și afinitățile cu zona fantastică a literaturii ruse. În ”Aspecte psihologice” analizez problema comunicării într-o societate umană a viitorului considerată de Tarkovsky ca rigidă, obsesia casei, și evoluția personală a lui Kris, Hari, și a relațiilor dintre ei. În ”Aspecte filosofice” se analizează filmul prin prisma filosofiei minții (dualismul cartezian, reducționismul și funcționalismul), a problemei identității personale, a teoriei spațiilor heterotopice dezvoltată de Michel Foucault, și interpretările semantice care se pot deduce din film. De asemenea, se analizează problema identității personale prin prisma filosofiei lui Locke. ”Concluziile” expun ideile generale rezultate din acest eseu, respectiv că Tentativele omului de a clasifica și de a păstra forme de interacțiune cu entități necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la eșec și vor reflecta o greșeală majoră în lumea panoptică în care trăim. În acest cadru de analiză a filosofiei minții, funcționalismul pare a fi cel mai intuitiv. Solaris este, totuși, un film care începe ca o căutare a răspunsurilor și ajunge să ofere aceste răspunsuri împreună cu o serie de întrebări cu totul diferite. (shrink)

Noul Testament leagă Cina cea de taină și crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. El a identificat pâinea și cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele său care urma să fie vărsat. În Prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, el spune: “Curățiți (...) aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal. (shrink)

Cunoașterea și informațiile (abordate în ansamblu sau în componentele lor distincte) sunt o preocupare majoră pentru tehnologia informației, sisteme de informații, știința informației și activitatea de informații în general. Procesul obţinerii, prelucrării şi analizei informaţiilor este o preocupare majoră pentru societatea actuală. În acest scop se folosesc procedee şi tehnici specifice pentru culegerea sau generarea de informaţii, prelucrarea acestora prin analiză şi sinteză, generarea de predicţii şi strategii, transmisia şi prezentarea informaţiilor factorilor de decizie, şi stocarea lor. Analiza informațiilor poate (...) fi caracterizată ca o intreprindere epistemologică, care urmărește să dezvolte o înțelegere clară a produselor cunoașterii. Perspectiva lui Polanyi despre cunoaștere servește unor considerații epistemologice fundamentale privind cunoașterea ca produs. Conceptul acesta de cunoaștere personală contribuie la o înțelegere mai profundă a cunoașterii. Perspectiva inversează ierarhia tradițională epistemologică. Cea mai mare provocare ar putea fi aceea de a convinge analiștii, conducerea și clienții lor de avantajele metodelor analitice structurale. O introducere treptată și naturală a acestor metode în fluxul obișnuit de procese și produse de informații ar putea fi mai eficientă decât realinierea la scară largă a gândirii. "Spațiul" activităților de informații s-a extins de la guverne ca actori statali la actori non-statali precum ONG-uri, instituții transnaționale și corporații, firme private și grupuri de interese și presiuni reprezentând comunități, concepte și ideologii diverse. Procesul de luare a deciziilor a devenit dispersat și granular. Actuala "democratizare" a serviciilor de informații are un impact major asupra colectării și analizei informațiilor, și a procesului decizional, determinând serviciile de informații să devină mai transparente, să ia în considerație dezbaterile publice a acțiunilor lor și să fie nevoite, uneori, să le justifice public. Un domeniu de care pot beneficia serviciile de informații este cel al managementului cunoașterii, implicat într-o dezbatere riguroasă asupra conceptelor, teoriilor și abordărilor cunoașterii și utilizării acestora. Noua paradigmă a serviciilor de informații impune schimbări majore la nivel organizațional și de pregătire a profesioniștilor pentru a înțelege și adopta noile concepte și tehnologii. -/- CUPRINS -/- Introducere 1 Cunoaștere - Definirea cunoașterii în filozofie - Comunicarea cunoașterii - Cunoașterea situată - Cunoașterea parțială - Cunoașterea științifică - 1.1 Ontologia - - Prezentare generală - - - Unele întrebări fundamentale - - - Concepte - - - Tipuri - - Istorie - - - Originile - - - - Parmenide și monismul - - - - Pluralismul ontologic - - - - Platon - - Ontologia în știință - - Alte subiecte ontologice - - - Formațiuni ontologice - - - Certitudine ontologică și epistemologică - - - Corpul și mediul, care pun la îndoială semnificația ființei - - - Ontologie și limbă - - - Ontologie și geografia umană - - - Realitate și actualitate - 1.2 Epistemologia - - Context și semnificație - - Cunoașterea - - - Cunoașterea că, cunoașterea cum și cunoașterea directă - - - Credință - - - Adevăr - - - Justificare - - - Problema lui Gettier - - - Externalism și internalism - - - Problema valorii - 1.3 Metodologii - - Prezentare generală - - - Procesul - - - - Formularea unei întrebări - - - - Ipoteza - - - - Predicția - - - - Testarea - - - - Analiza - - - Alte componente - - - - Replicarea - - - - Examinarea externă - - - - Înregistrarea și partajarea datelor - - Investigații științifice - - - Proprietățile cercetării științifice - - - Credințe și prejudecăți - - Elementele metodelor științifice idealizate - - Elemente ale metodei științifice - - - Caracterizări - - - Incertitudine - - - Definire - - - Dezvoltarea ipotezelor - - - Predicții din ipoteze - - - Experimente - - - Evaluare și îmbunătățire - - - Confirmarea - - Modele de cercetare științifică - - - Modelul clasic - - - Modelul ipotetico-deductiv - - - Modelul pragmatic - - Știința sistemelor complexe - 1.4 Hermeneutica - - Etimologie - - Hermeneutica filosofică - - - Hermeneutica modernă - - - - Schleiermacher (1768-1834) - - - - Dilthey (1833-1911) - - - - Heidegger (1889-1976) - - - - Gadamer (1900-2002) și colab. - - - - Noua hermeneutică - - - - Hermeneutica marxistă - - - - Hermeneutica obiectivă - 1.5 Filosofia limbajului - - Subiecte și sub-domenii majore - - - Compoziție și părți - - - Natura sensului - - - Referință - - - Mintea și limba - - - - Înnăscut și învățat - - - - Limba și gândul - - - Interacțiunea socială și limba - - Limbajul și filozofia continentală - - Probleme în filosofia limbajului - - - Imprecizia - - - Problema universalului și a compoziției - - - Natura limbajului - - - Abordări formale versus informale - - - Traducere și interpretare - 1.6 Logica - - Concepte - - Forma logică - 1.7 Filosofia logicii - - Adevăr - - - Purtătorii de adevăr - - - Adevăruri analitice, adevăr logic, valabilitate, consecință logică și implicare - 1.8 Declarații - - Declarația ca o entitate abstractă - 1.9 Dileme - - Utilizarea dilemei în logică - 1.10 Limitările cognitive - - Colin McGinn - - Friedrich Hayek - - John Tyndall - - Noam Chomsky - - Fenomene și obiecte și evenimente care nu se pot simți (numene) - - Noi misterieni - 1.11 Managementul cunoașterii - - Cercetare - - - Dimensiuni - - - Strategii - - - Motivații - 1.12 Ingineria cunoașterii - 1.13 Cunoașterea tacită în activitatea de informații 2 Date - Date, informații, cunoaștere și înțelepciune - În alte domenii - Memoria - - Procese - Înregistrări - 2.1 Referințe - - Etimologie și semnificații - - Semantică - - - Sens - - - Referent absent - - - Semnul lingvistic - - Informatică - - Biblioteci și știința informației - - Psihologie - - Școala - - Lege - - Artă - 2.2 Simboluri - - Etimologie - - Definiții - - Simbolurile și semiotica - - Psihanaliza, retorica și arhetipuri - - Paul Tillich - - Rolul contextului în simbolism - - - Semnificația istorică - - - Context - - Acțiuni simbolice - 2.3 Baze de date - - Baze de date guvernamentale - - - Uniunea Europeană - - Baze de date naționale ADN - 2.4 Metadate - - Definiție - - Identificarea - - - Exemplu - 2.5 Statistici - - Domeniu - - - Statistica matematică - - - Prezentare generală 3 Informații - Abordarea teoriei informației - Ca intrare senzorială - Ca reprezentare și complexitate - Informația ca mesaj - Informația ca determinant al transformărilor - Utilizarea studiului informațiilor - Informații mediate tehnologic - Informații sub forma unor fișiere - Semiotica - 3.1 Teoria informației - - Domeniul de studiu - - Evoluție - - Cantități de informații - - - Entropia unei surse de informații - - - Entropia comună - - - Entropia condițională (echivocă) - - - Informații reciproce (transinformații) - - - Divergența Kullback-Leibler (câștigul de informații) - - - Alte cantități - - Teoria codificării - - - Teoria surselor - - - - Rata - - - Capacitatea canalului - - - - Capacitatea anumitor modele de canale - - Aplicații în alte domenii - - - Utilizări în intelligence și aplicații de secretizare - - - Generarea numerelor pseudoaleatorii - - - Explorarea seismică - - - Semiotica - - - Aplicații diverse - - Unități de informație - - Unități primare - - Unități derivate din biți - - - Octet (byte) - - - Nibble - - - Cuvânt, bloc și pagină - - Exemple de valori - 3.2 Tehnologia informației - - Procesarea datelor - - - Stocarea datelor - - - Regăsirea datelor - - - Transmisia de date - - - Manipularea datelor - - Perspectiva - - - Perspectiva academică - - - Perspectiva etică - 3.3 Confidențialitatea informațiilor - - Tipuri de informații - - - Internet - - - Televiziunea prin cablu - - - Informații medicale - - - Informații financiare - - - Localizarea - - - Informații politice - - - Informații educaționale - - Legalitatea - 3.4 Informații sensibile - - Informații non sensibile - - - Informații publice - - - Informații de rutină în afaceri - - Tipuri de informații sensibile - - - Informații comerciale confidențiale - - - Informații clasificate - - Protecția legală împotriva divulgării neautorizate - - - Informații personale și private - - - Informații de afaceri confidențiale - - - Informații clasificate - - Informații sensibile digitale - 3.5 Informații clasificate - - Clasificări guvernamentale - - Nivele de clasificare - - - Top Secret (TS) - - - Secret - - - Confidențial - - - Resticționat - - - Neclasificat - - Permisul de acces - - Informații compartimentate - - Informații nucleare - - Internațional - - - Clasificările NATO - - - Organizații internaționale - - - Clasificări echivalente în diferite țări - - Clasificarea corporativă - - Protocolul luminii de trafic - 3.6 Tipuri de informații clasificate 4 Activitatea de informații - 4.1 Istoria activității de informații - 4.2 Știința informației - - Fundamente - - - Domeniu de aplicare și abordări - - - Definiții ale științei informației - - - Filozofia informației - - - Ontologie - - Extragerea informațiilor - - Vectori de cercetare și aplicații - - - Accesul la informații - - - Arhitectura informațiilor - - - Managementul informațiilor - - - Extragerea informațiilor - - - Societatea informațională - - - Reprezentarea cunoașterii și raționamentul - 4.3 Ontologia activității de informații - 4.4 Economia informațională - - Valoarea informațiilor - - Informațiile, mecanismul prețurilor și organizațiile - - Asimetria informațională - - - Semnalizare - - - Screening - - Bunuri informaționale - - - Împachetarea - 4.5 Economia informațiilor industriale - 4.6 Managementul informațiilor - - Aspecte teoretice - - - Teorii comportamentale și organizaționale - - - Teoria economică - - Managementul informațiilor strategice - - - Alinierea tehnologiilor și strategiilor de afacere cu managementul informațiilor - - - Un model de portofoliu contemporan pentru informații - - - Competențe pentru gestionarea calității informațiilor - - - Rezumat - - Operaționalizarea managementului informațiilor - - - Gestionarea schimbării necesare - - - Opera timpurie a lui Galbraith - - - Organizații matriceale - - Informații în sursă deschisă - - - Surse deschise pentru informații - - - Definiții pentru OSINT - - - Informații competitive - - - OSINT în afaceri - 4.7 Ciclul de informații - 4.8 Managementul ciclului de informații - - Prezentare generală - - - Definirea intelligence - - - Managementul ciclului de informații - - - Planificarea și prezentarea generală a direcției - - Cerințe - - - Naționale / strategice - - - Militare / operaționale - - Arhitectura intelligence - - - Bugetarea - - - Factori politici - - - Echilibrarea aplicării legii și securitatea națională - - - Public versus privat - - Planificarea colectărilor - - - CCIRM - - Emiterea de ordine și cereri - - - Prioritizare - - Alte subiecte - - - Folosirea politică greșită - - - Intelligence clandestină față de acțiunea sub acoperire - - - - Coordonarea acțiunii HUMINT și a acțiunii sub acoperire - - - - Riscuri și resurse comune - - Eșecurile din ciclul intelligence - - Alte cicluri - - - Bucla Boyd OODA - 4.9 Informațiile în afaceri (Business intelligence) - - Componente - - Istorie - - Depozitarea datelor - - Comparație cu inteligența competitivă - - Comparație cu cercetarea analitică de afaceri - - Aplicații într-o întreprindere - - Prioritizarea proiectelor - - Factori de succes în implementare - - - Suportul afacerii - - - Nevoile afacerii - - - Cantitatea și calitatea datelor disponibile - - Aspect utilizator - - Date semistructurate sau nestructurate - - - Date nestructurate vs. date semistructurate - - - Probleme cu date semistructurate sau nestructurate - - - Utilizarea de metadate - 4.10 Informații competitive - - Dezvoltare istorică - - Tendințe recente - - Domenii similare - - Etica - - Externalizarea - 4.11 Analogii cu alte discipline - - Știința - - Arheologia - - Afaceri - - Medicina 5 Comunitatea - 5.1 Sisteme informaționale - - Prezentare generală - - Tipuri de sisteme informaționale - 5.2 Comunicarea - - Comunicare nonverbală - - Comunicare verbală - - Comunicarea scrisă și dezvoltarea sa istorică - - Comunicare de afaceri - - Comunicare familială - - Comunicarea interpersonală - - Proiectarea comunicării - - Revoluția comunicării informațiilor - - Consultanța - 5.3 Societatea informațională - - Ce este? - - Creșterea informației în societate - - Dezvoltarea modelului societății informaționale - - - Tranziția economică - - Procesarea informațiilor sociale - 5.4 Guvernarea electronică - - Definirea e-guvernării - - Indicele ONU de dezvoltare a e-guvernării - - Exemple de e-guvernare și e-guvernanță - 5.5 Servicii secrete - - Relația dintre serviciile aceleiași țări - 5.6 Epistemologia activității de informații - 5.7 Comunități epistemice - 5.8 Comunități epistemice în UE - - Conceptul comunităților epistemice și limitele sale - - Agenția Europeană de Apărare - - Centrul UE de analiză a informațiilor - - Concluzie 6 Contrainformații - 6.1 Istoria spionajului - - Istoria timpurie - - Europa timpurie modernă - - Secolul al 18-lea - - - Franța - - - Marea Britanie - - - Spionaj industrial - - - Revoluția americană, 1775-1783 - - - Revoluția franceză și războaiele napoleoniene, 1793-1815 - - Secolul al 19-lea - - - Războiul civil american 1861-1865 - - - Informații militare - - - - Austria - - - - Marea Britanie - - - - Franța - - - - Germania - - - - Italia - - - - Rusia - - - Informații navale - - - Contraspionaj - - Secolul 20 - - - Agenții de informații civile - - - Primul Razboi Mondial - - - - Decodarea - - - Revoluția rusă - - - Perioada interbelică - - - - Germania nazistă - - - Al doilea razboi mondial - - - - MI6 în Marea Britanie - - - - MAGIC: SUA sparge codul japonez - - - - OSS în Statele Unite - - - - Contraspionaj - - - Războiul rece - - - Războiul post-rece - - - - Războiul din Irak 2003 - - - - Antiterorism - - - - - Israel - 6.2 Spionajul - - Țintele spionajului - - Metode și terminologie - - - Tehnologii și tehnici - 6.3 Contraspionaj - - Operațiunile de contraspionaj defensive - - - Contra-HUMINT - - - Motivații pentru divulgarea informațiilor și operațiunilor - - Teoria contraspionajului ofensiv - 6.4 Securitatea - - Clasificarea securității - - Concepte de securitate - - Managementul securității în organizații - 6.5 Terorism - - Lupta UE împotriva terorismului - - - Strategia UE - - - - Prevenirea - - - - Protecția - - - - Urmărirea - - - - Răspunsul - 6.6 O teorie a contrainformațiilor - - Definiții concurente - - Serviciile de informații - - - Factorii care determină comportamentul serviciilor de informații - - Contrainformații aplicate - - - Asistență politică - - - Suport operațional - - - Evidențierea documentelor - - Operațiuni de contrainformații - - Contraspionaj - - Domenii de studiu 7 Culegerea de informații - 7.1 Extragerea cunoașterii - - Privire de ansamblu - - Extragerea din surse structurate în RDF - - - Maparea din tabele/vizionări RDB în entități/atribute/valori RDF - - - Mapări complexe ale bazelor de date relaționale RDF - - - XML - - Extracția din surse naturale de limbaj - - - Extracție de informații (EI) tradițională - - - Extracția de informații bazată pe ontologie (EIBO) - - - Învățarea ontologiei - - - Adnotare semantică - - - Instrumente - - Descoperirea de cunoștințe - 7.2 Colectarea de informații umane - - Surse - - Operații de bază HUMINT - - - Pregătirea ofițerilor pentru lucrul în culturi - - - Diferențierea de bază pe tip de subiect - - - Selectarea surselor potențiale - - - Identificare - - - Tipuri de interviuri - - - - Informarea (debriefing) - - - - Interogare - - - Planificarea interviului inițial - - - - Caracteristicile interogatorului (anchetatorilor)â - - - - Sprijinirea nevoilor - - - - Atitudini ale subiectului - - - Planificarea interviurilor suplimentare - - Principii de interogare - - - Raport de construcție - - - Utilizarea înregistratoarelor - - - Lucrul cu interpreți - - Surse recrutate / de încredere - - - Spionaj - - Analiza relațiilor dintre subiecții HUMINT - 7.3 Investigații - - Surse clasice - - - Deducția - - - Inducția - - - Abducția - - Investigații criminale - 7.4 Profilarea infractorilor - 7.5 Informația asimetrică - - Modele de informații asimetrice - - Selecția adversă - - - Semnalizare (Signaling) - - - Investigare (Screening) - - Aplicarea asimetriei de informații în domeniul cercetării - - Surse de asimetrie informațională - - Efectul blogurilor asupra asimetriei informaționale - - Efectul inteligenței artificiale asupra asimetriei informaționale - 7.6 Proiectarea mecanismului - - Intuiția - - Proiectarea - - - Mecanismul - - - Principiul revelației - - - Gradul de implementare - 7.7 Raportul circular - - Exemple specifice - 7.8 Liberul acces la informații 8 Supravegherea - Tipuri - - Calculator - - Telefoane - 8.1 Camere de supraveghere - 8.2 Camere IP - - Standarde - - Avantaje ale camerelor IP - - Dezavantaje potențiale - 8.3 Camere web - - Probleme de intimitate - - Efecte asupra societății moderne - - Utilizări ale camerelor web - - - Monitorizare video pentru îngrijirea copiilor - - - Comerț - - - Apeluri video și videoconferințe - - - Video de securitate - - - Clipuri video și fotografii - - - Dispozitive de control al intrărilor - - Tehnologia camerelor web - 8.4 Supravegherea în IR - - Applicații - - Specificații - - Cum funcționează supravegherea în IR - 8.5 Supravegherea în masă - - Supravegherea în masă în Uniunea Europeană - - - INDECT - - - HIDE - 8.6 Supravegherea aeriană - 8.7 Supravegherea calculatoarelor - - Emanații - - Policeware - 8.8 Interceptarea convorbirilor telefonice - - Aspecte legale - - Supravegherea electronică a telefoanelor - 8.9 Identificarea automată și captura de date (AIDC) - 8.10 Captarea datelor din documente tipărite - - Cele mai cunoscute tipuri de aplicații - - - ABBYY - - - Accusoft - - - AnyDoc Software - - - Cvision Technologies - - - Expervision - - - I.R.I.S. Group - - - LEADTOOLS - - - Nuance Communications - - - PSIGEN Software - 8.11 Ingineria securității - - Calificări - - Atitudini privind securitatea - - Practici de bază - - Subdomenii - 8.12 Securitatea calculatoarelor - - Securitate prin proiectare - 8.13 Biometria - - Sisteme biometrice adaptive - - Direcții noi de dezvoltare - - - Accesul în rețele publice - - Supravegherea biometrică - - Funcționalitatea biometrică 9 Analiza informațiilor - Prezentare generală - Metoda analitică - - Stabilirea obiectivelor pentru o analiză de informații - - - Fii îndrăzneț și cinstit - - - Acord privind conținutul - - - Orientarea spre clienți - - - Orientarea spre colegi - - Organizând ceea ce aveți - Natura analizei - - Tipuri de raționament - - - Inducție: căutarea cauzalității - - - Deducția: aplicarea generalului - - - Intuiția instruită - - - Metoda științifică - - Metode de analiză - - - Analiza oportunităților - - - Analiza cuiului de siguranță - - - Analiza ipotezelor concurente - - - Analogie - Procesul analitic - - Definirea problemei - - Generarea de ipoteze - - Determinarea nevoilor de informații și colectarea de informații - - Evaluarea surselor - - Evaluarea ipotezelor (teste) - - Producția și ambalarea - - Evaluarea colegială - - Feedback de la client și evaluarea producției - Nu uitați niciodată utilizatorul final - 9.1 Conceptualizarea funcțiilor analizei de informații - 9.2 Metodologii în analiza informațiilor - 9.3 Euristica în analiza de informații - - Puterea de expertiză - - Paradoxul de expertiză - - Sarcinile analiștilor de informații - - Pro și contra echipelor - - Tehnologii - - Metodologii analitice - - Euristica - 9.4 Raționamentul inductiv - - Raționamentul inductiv vs. raționamentul deductiv - - Critici - - - Prejudecăți - - Tipuri de raționament inductiv - - - Generalizare - - - Silogismul statistic - - - Inducția simplă - - - Argumentul din analogie - - - Inferența cauzală - - - Predicția - - Inferența bayesiană - - Inferența inductivă - 9.5 Evaluarea informațiilor - - Procesul de evaluare a informațiilor - - Ciclul informațiilor centrice specifice - - Evaluarea informațiilor criminale - - - Utilizarea de Armata SUA - - - Procesul CRIMINT - - Analiza informațiilor criminale - 9.6 Abordarea orientată spre țintă a ciclului de informații - - Analiza orientată pe țintă - - - Procesul de intelligence - - Crearea modelului - - - Modele în intelligence - - - Surse de informații de intelligence - - - Popularea modelului - - Analiza organizațională - - Aplicarea abordării centrate pe țintă în intelligence - - Critici - 9.7 Analiza ipotezelor competitive - - Proces - - Puncte forte - - Puncte slabe - - - Analiza structurată a ipotezelor concurente - - - Alte abordări ale formalismului - 9.8 Analiza indicatorilor - - Istorie - - Elemente de analiză a indicatorilor - - - Tehnici analitice structurate - - - Cerință - - - Categorii - - - Factori - - - Scenarii - - - Indicatori - - Proces - - Beneficii - - Puncte slabe - - Tehnici analitice structurate înrudite - 9.9 Cuvinte de probabilitate estimativă - - Istorie - - - Informații - - - - Eșecuri de politică și de informații legate de CPE - - Reformele metodologiei - - - Cuantificarea fiabilității sursei și a încrederii analitice - - - Analiza stocastică - - - Standardizare - - - - Experiența Mercyhurst cu CPE standardizate - 9.10 Predicții - - Predicții informale pe bază de ipoteze - - Sondaje de opinie - - Statistici - - Supranaturalul (profeții) - - Predicția în știință - - Finanțe 10 Media și rețele sociale - Studiul - Istoria - Nivele de analiză a rețelelor sociale - - Nivel micro - - Nivel mediu - - Nivel macro - Legături teoretice - - Teorii importate - - Teorii specifice - Decalaje structurale - Clustere de cercetare - - Comunicare - - Comunitate - - Rețele complexe - - Rețele criminale - - Difuzarea inovațiilor - - Demografie - - Sociologia economică - - Sănătate - - Ecologie umană - - Limba și lingvistica - - Rețele literare - - Studii organizatorice - - Capitalul social - - Poziția și beneficiile rețelei - - Media socială - Servicii în rețele sociale - - Impactul social - - Caracteristici tipice - - Caracteristici suplimentare - 10.1 Media socială - - Clasificarea mediei sociale - - - Viralitate - - Bloguri - - Comunicarea prin calculator - - Defăimarea - - Jurnalism - - - Mass media - - Facebook - - Twitter - - YouTube - 10.2 Știri - - Caracteristici - - - Noutatea - - - Marfă - - - Tonul - - - Valoarea de noutate a știrii - - Media de știri - - - Ziare - - - Televiziunea - - - Internet - 10.3 Psihologia mulțimilor - 10.4 Manipularea prin media - - Contexte - - - Activism - - - Publicitate - - - Farsa - - - Propaganda - - - Război psihologic - - - Relații publice - - Tehnici - - - Marketingul motoarelor de căutare - - Profesioniști în conformitate - - - Tehnici - 10.5 Psihologia rețelelor sociale - - Neuroplasticitatea - 10.6 Analiza rețelelor sociale 11 Etica - Definirea eticii - 11.1 Relativismul moral - - Variații - - - Descriptiv - - - - Meta-etic - - - - Normativ - 11.2 Utilitarism - - Etimologie - - Fundal istoric - - - Filozofia chineză - - - Filosofia occidentală - 11.3 Dileme etice - - Exemple de dileme etice - - Răspunsuri la argumente - - Dileme morale - - - Exemple - - - Conceptul - - - Probleme - 11.4 Codul de conduită FBI - 11.5 Meta-etica - - Întrebări meta-etice - - Teoriile semantice - - - Centralism și non-centralism - 11.6 Filosofia dreptului - - Jurisprudență analitică - - Jurisprudența normativă - - Abordări filosofice ale problemelor juridice Încheiere Resurse Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Le réalisme structural est une tentative d’établir un compromis entre le réalisme scientifique et l’empirisme, en restreignant le réalisme à la structure relationnelle des théories scientifiques. Il se décline en deux versions, épistémique et ontique. Le réalisme structural ontique propose de concevoir les relations nomologiques décrites par les théories comme des éléments primitifs de la réalité. Il est motivé, notamment, par le fait que sous sa forme épistémique, le réalisme structural ne se distingue pas réellement d’une position empiriste. Cependant, il (...) fait face à des difficultés, en particulier pour différencier relations physiques et mathématiques et rendre compte de l’ancrage expérimental des théories. Il est possible d’établir un parallèle entre ces difficultés et le problème de la mesure en mécanique quantique, qui concerne lui aussi les rapports entre modèle théorique et expérience : on constate alors qu’un réalisme structural épistémique est plus à même d’y répondre. Une solution de compromis entre le réalisme structural ontique et le réalisme structural épistémique pourrait permettre de conserver les avantages des deux positions. -/- Structural realism attempts to make a compromise between scientific realism and empiricism, by restricting our realist commitment to the relational structure of scientific theories. There are two main versions of the position: ontic, or epistemic. According to ontic structural realism, the nomological relations expressed by theories are the primitive entities of reality. This ontic version is motivated in particular by arguments to the effect that epistemic versions are not really distinct from mere empiricism. However according to some authors, it’s not clear that ontic structural realism can differentiate between physical and mathematical relations, and account for the relations between scientific theories and their experimental basis. These difficulties can be related to the measurement problem in quantum mechanics, which also concerns the link between theoretical models and experiments. It appears that epistemic structural realism is in a better position to respond to these difficulties. A compromise between both versions of structural realism could allow us to keep the advantages of both. (shrink)

Les interprétations habituelles de l’article «Éclectisme» de l’Encyclopédie mettent l’accent sur l’idée que Diderot y annonce le programme de la philosophie moderne, dont il se ferait par le fait même un illustre représentant et l’un des promoteurs. Dans cet article, j’essaie de compléter cette interprétation en montrant que l’article est également porteur d’une réflexion de premier plan sur l’histoire de la philosophie, sur les effets de continuité dans sa pratique et, conséquemment, sur ce qui est proprement constitutif du discours philosophique (...) lui-même, tant sur le plan méthodologique qu’en ce qui conc erne son positionnement politique. -/- The standard interpretation of Diderot’s article “Éclectisme” in the Encyclopédie emphasizes the idea that Diderot is setting out the program for modern philosophy, thereby making himself its illustrious representative and promoter. In thispaper, I complement this interpretation by showing that “Éclectisme” also contains an influential reflection on continuity in the history of philosophy and, consequently, on what constitutes philosophical discourse itself, both methodologically and politically. (shrink)

Quand nous lisons un livre passionnant, quand nous passons une bonne soirée avec des amis ou quand nous dégustons des mets raffinés, nous nous trouvons parfois dans un état de plaisir. La notion de plaisir traverse de nombreux champs de recherche en philosophie. Une question centrale reste sans doute celle de sa nature : qu’est-ce donc que le plaisir ? Pour y répondre, une comparaison avec d'autres entités mentales plus familières se révèle fructueuse, et permet de mettre à jour ses (...) spécificités propres. La définition du plaisir doit rendre compte de sa diversité, puisque le plaisir semble toujours se présenter sous des formes multiples : qu'y a-t-il de commun parmi toutes les instances de plaisir ? Par ailleurs, le plaisir semble souvent avoir un objet, ce qui soulève une série de questions : Quel type de chose peut être un objet du plaisir ? Dans quelle mesure l'objet du plaisir constitue-t-il le plaisir lui-même ? Plus généralement, quelle est la nature du lien entre le plaisir et son objet ? Ces questions seront abordées dans la Section 1. Au-delà de ces questions définitionnelles, des questions plus spécifiques se posent concernant la manière dont on peut rendre compte du plaisir dans une optique naturaliste : dans quelle mesure le plaisir est-il une entité qui s’intègre dans une image unifiée du monde dans lequel on vit ? Puisqu'il est généralement entendu que la science manifeste cette ambition unificatrice, comment peut-on rendre compte du plaisir de manière scientifique ? La Section 2 est dédiée à ces questions. Une des principales difficultés rencontrées est que le plaisir ne semble pas neutre. Il paraît plutôt avoir une valeur affective positive, dans un sens qui reste bien sûr à éclaircir. Cette valeur se manifeste d'abord dans le fait que le plaisir est susceptible d'orienter nos actions et réactions : nous sommes typiquement attirés par le plaisir, de la même manière que nous cherchons à éviter la souffrance. C'est l'aspect motivationnel du plaisir. La valeur affective du plaisir semble cependant aller au-delà de son rôle motivationnel, pour donner lieu à des caractéristiques normatives. Non seulement le plaisir motive certaines actions, mais il les justifierait aussi, en fournissant des raisons d'agir qui semblent valides. Plus encore, le plaisir semble bon pour nous, ou nous faire du bien. Il semble donc avoir une valeur prudentielle, en ce qu'il contribuerait à rendre notre vie meilleure. Cela pourrait alors justifier son intégration dans le domaine de la morale. Ces considérations seront l’objet de la Section 3. (shrink)

Élie HALÉVY (1870-1937), philosophe et historien des idées, fut professeur à l'École libre des sciences politiques, l'ancêtre de l'actuel Sciences Po. Comme son autre grand ouvrage, l'Histoire du peuple anglais au XIXe siècle, paru en six tomes de 1913 à 1932, les trois tomes de La formation du radicalisme philosophique, parus en 1901 pour les deux premiers et en 1904 pour le troisième, reflètent pour partie ses enseignements de l'Ecole libre consacrés à l'histoire britannique. Le premier tome, La jeunesse de (...) Bentham 1776-1789, étudie la doctrine utilitariste non seulement chez celui qu'on regarde comme son fondateur principal, Jeremy Bentham, mais aussi chez les nombreux auteurs qui, en Grande-Bretagne et sur le continent, en dessinèrent avant lui les contours. Le deuxième tome, L’évolution de la doctrine utilitaire de 1789 à 1815, montre comment l'utilitarisme revêtit la forme non seulement d'une école de pensée, mais aussi d'un mouvement pour la réforme économique, sociale et politique. Le rôle coordonnateur nouveau de James Mill, ainsi qu'une convergence de vues avec les économistes, qui poussaient dans le sens des réformes, marquèrent notamment cette évolution. Le troisième tome, Le radicalisme philosophique, continue d'étudier la transformation de l'école en mouvement après la fin des guerres napoléoniennes, lorsque celle-ci commence à engranger ses premiers grands succès réformistes. Bentham, James Mill et les autres penseurs utilitaires sont alors réunis sous l'appellation de philosophic radicals. Le terme temporel de l'ouvrage est le Reform Act de 1832, première étape vers la modernisation du système électoral, que la propagande de ce groupe ne contribua pas peu à faire aboutir. Quoique l'ouvrage d'Halévy vaille en premier lieu par l'immense savoir qu'il déploie, et le nombre et l'excellence des citations qu'il propose, il comporte aussi des thèses historiques et philosophiques originales. On peut citer parmi les premières la thèse, qui relie les trois tomes, voulant que l'utilitarisme britannique trouve sa forme achevée dans l'intervention sur la société, lorsqu'il se mue en radicalisme philosophique, et parmi les secondes, la thèse, énoncée au début du premier tome, voulant qu'il existe trois modèles dominants de jonction des intérêts individuels (la fusion sympathique, l'identification naturelle et l'identification artificielle). Une autre grande thèse, à la fois historique et philosophique, affirme en substance que l'économie politique classique serait un département spécialisé de la pensée utilitaire. La question de savoir jusqu'à quel point Smith, Ricardo et Malthus ont pu adhérer au "principe d'utilité" de Bentham est toujours débattue. En même temps que les élucidations apportées à ce principe, elle contribue à expliquer l'intérêt que les historiens de la pensée économique continuent de porter à l'ouvrage. L'auteur a participé à la réédition de La formation du radicalisme philosophique en 1995 par les Presses Universitaires de France (P.U.F.), suivant un projet collectif lancé par Monique Canto-Sperber. Dans le présent article, antérieur à cette réédition, l'auteur tentait de résumer brièvement un livre qui demeure irremplaçable en dépit d'une conception et d'un style quelque peu datés. (shrink)

Întrebarea de bază este, ce este o pseudoştiinţă? Una din cele mai disputate delimitări ale ştiinţei. Mulţi savanţi de renume mondial, unanim recunoscuţi (ca de ex. Charles Darwin) au cochetat de-a lungul timpului cu diverse aspecte ale pseudoştiinţei considerându-le, cu bună credinţă, drept ştiinţă. Şi multe domenii ale pseudoştiinţei actuale au fost, la vremea lor, considerate drept domenii onorabile ale ştiinţei. Chiar şi în prezent, practicanţii pseudoştiinţelor nu recunosc valabilitatea etichetei puse domeniului lor de activitate. Oamenii de ştiinţă au tendinţa (...) să claseze pe loc un domeniu de activitate, în funcţie de cunoştinţele şi cultura lor, drept ştiinţă sau pseudoştiinţă. Dar graniţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă este în multe cazuri foarte vagă. Într-un fel, această problemă seamănă cu problema filozofică a stabilirii a ce e bine şi ce e rău. Filosofii ştiinţei, cum ar fi Paul Feyerabend, au susţinut că nu este nici posibil, nici de dorit, o distincţie între ştiinţă şi non-ştiinţă. Printre problemele care pot face distincţia dificilă este viteza variabilă de evoluţie între teoriile şi metodologiile ştiinţei ca răspuns la noile date. În plus, standardele specifice aplicabile unui domeniu al ştiinţei ar putea să nu fie aplicabile în alte domenii. După cum se spune în diferite cursuri despre introducerea în ştiinţe, pseudoştiinţa este oricare subiect care pare a fi ştiinţific la prima vedere, sau ai cărui susţinători susţin că este ştiinţific, dar care contravine condiţiilor de testare sau deviază mult de la alte aspecte fundamentale ale metodelor ştiinţifice. Pseudoştiinţa este caracterizată de folosirea unor afirmaţii vagi, exagerate sau care nu se pot testa, supralicitarea confirmării în detrimentul argumentării, lipsa transparenţei pentru teste realizate de alţi experţi, şi o stagnare în dezvoltarea teoriei. CUPRINS: Pseudoştiinţa - Ştiinţa şi pseudoştiinţa - - Metodologie ştiinţifică - - Falsificabilitatea - - Normele Merton - - Refuzul de a recunoaşte problemele - - Critica termenului - Identificarea pseudoştiinţei - Ştiinţa patologică - - Exemplele lui Langmuir - - - Raze N - - - Exemple ulterioare - - Exemple mai noi - - - Poliapa - - - Fuziunea la rece - - - Memoria apei - Antropomorfism - - În preistorie - - În religie şi mitologie - - - Critici - - În ştiinţă - - - Antonim - Criptozoologia - - Referinţe - - Critici - Pseudomatematica - - Unele taxonomii ale pseudomatematicii - - - Încercările de rezolvare a problemelor clasice imposibil de rezolvat - - Practicanţii - - Un exemplu ilustrativ - Radiestezia - - Originea radiesteziei - - Dispozitivele de detecţie - - - Anse - - Evaluarea ştiinţifică a radiesteziei - - - Studiul Kassel - - - Studiu Betz - - - Explicaţii sugerate - Scientologia - - Credinţe - - - Puntea Libertăţii Totale - - - Morala şi etica - - - Triunghiurile ARC şi KRC - - - Viaţa de apoi - - - Dumnezeu - - - Ştiinţa - - Învăţături şi practici - - - Terminologie - - - Interpretare şi context - - - Învăţarea treptată - - - Audit - - - Organismul - - - Naşterea silenţioasă - - - Sărbători - Sincronicitatea - - Principiul - - Exemplu - - Relaţia cu cauzalitatea - - Critici - Programarea neuro-lingvistică - - Tehnici sau set de practici - - Aplicaţii - - - Psihoterapie - - - Alte utilizări - - NLP ca o cvasi-religie - Manipularea şi automanipularea prin cuvinte - - Aflaţi când şi unde se folosesc cuvintele - - Testaţi pentru a vedea cum reacţionaţi la cuvinte - - Controlul sau manipularea prin cuvinte - - Uitaţi-vă la nivelul cuvintelor - - Vedeţi cum vă pot ajuta cuvintele, făcându-se nu doar utile, ci şi frumoase - - Exploraţi lumea mentală a cuvintelor - - - Încercaţi să exploraţi lumea fără cuvinte - - Priviţi din nou totul, pentru prima dată fără cuvinte Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich - - Evaluarea teoriei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse - Planete ipotetice: X / Nibiru - - Teorii ale conspiraţiei - - Reacţii publice - - Influenţa culturală - Poliapa (Apa polimerizată) - Maşini alimentate cu apă - - Ce nu sunt maşini alimentate cu apă - - Extragerea energiei din apă - - Hidrogenul ca supliment - - Pilula de benzină şi aditivi Pseudoarheologia - Caracteristici - - Lipsa metodei ştiinţifice - - Opoziţia la regulile arheologice - - Motivaţii naţionaliste - - Motivaţii religioase - Rasele de bază - - Rase de bază, epoci şi subrase - - - Prima rasă de bază (eterică) - - - A doua rasă de bază (hiperboreană) - - - A treia rasă de bază (lemuriană) - - - A patra rasă de bază (atlantidă) - - - A cincea rasă de bază (ariană) - - - A şasea rasă de bază - - - A şaptea rasă de bază - - Migrarea spre Mercur - - Credinţa teosofică în fraternitatea umanităţii - Protocronism - - Istoria protocronismului - - Scrierea dacică - Pământul gol (Intratereştrii) - - Ipoteza Pământului gol concav - Fenomenul 2012 - - Tortuguero - - Chilam Balam - Creaţia inteligentă - - Concepte - - - Complexitatea ireductibilă - - - Complexitatea specifică - - - Universul bine pus la punct - - - Creatorul inteligent - - Mişcarea creaţia inteligentă - - - Religia şi susţinătorii importanţi - Creaţionismul ştiinţific - - Abordări ale ştiinţei creaţiei - - - Religia - - - Afilieri religioase moderne - - - Abordări ştiinţifice - - Critici - - - Ipoteze metafizice - - - Critici religioase - - - Critici ştiinţifice - - - Critici istorice, filozofice, şi sociologice - - Domenii de studiu - - - Biologia creaţionistă - - - Ştiinţele Pământului şi Geofizica - - - Astronomia şi cosmologia - Ufologia - - Statutul ca disciplină ştiinţifică - - - Pseudoştiinţă - - - Aspecte metodologice - Teoria astronautului extraterestru - - Argumente şi susţinători - - Erich von Däniken - - Ipoteza creaţiei - - - Argumentul genetic - - - Cercetarea genetică şi evoluţia creierului Medicina alternativă - Tipuri de medicină alternativă - - Sisteme bazate pe convingeri neştiinţifice sau practici tradiţionale - - Energii supranaturale şi interpretări eronate ale energiilor fizice - Ayurveda - Homeopatia - - Remedii şi tratamente - - - Pregătirea - - - Diluţii - - - Patogeneza - - Reglementări şi prevalenţe - - Opoziţia publică - Medicina energetică - - Clasificarea metodelor - - Convingeri - - Cercetări ştiinţifice - - - Vindecarea la distanţă - - - Vindecarea prin contact - - - Baza de date - - Explicaţii alternative pentru rapoarte pozitive - Reiki - - Practica - - - Vindecarea - - - Tratamentul întregului organism - - - Tratament localizat - - - Respiraţia - - - Trei piloni de bază - Terapia de conversie - Metoda Bates pentru îmbunătăţirea vederii - - Concepte - - - Acomodarea - - - Cauze ale problemelor de vedere - Detoxifierea - - Detoxifierea în medicina alternativă - - - Istoric - - - Tampoane de curăţare şi detoxifiere - - Tipuri de detoxifiere - - - Dezintoxicarea de alcool - - - Dezintoxicarea de droguri - - - Detoxifiere metabolică - - - Medicina alternativă - - Modalităţi de detoxifiere - - - Diete de detoxifiere - - - Curăţirea colonului - - - Metale grele - - - Dispozitive de detoxifiere - - Terapia de chelare - - - Detoxifierea proteică - - Detoxifierea anusului şi intestinelor cu cafea - - - Efecte şi riscuri - - Plasturi (tampoane) de detoxifiere aplicate pe picioare - - - Ce sunt plasturii de detoxifiere (tampoanele de detoxifiere) pentru picior? - - - De ce se aplică plasturii pe picioare? - Fizionomia - - Origini moderne - - Perioada de popularitate - - Ştiinţa modernă - - Utilizarea modernă - Frenologia Paranormal - Activităţi paranormale - - Fantome şi alte entităţi spirituale - - Viaţa extraterestră şi OZN-urile - - Criptide - Cercetări în paranormal - - Abordări anecdotice - - Abordarea observaţiilor participanţilor - - Anomalistica - - Neuroştiinţa - - Critici - Vitalism - - Filozofia - - Ştiinţa - - - Relaţia cu emergentismul - - Mesmerism - - Medicina complementară şi alternativă - Aura - - Tradiţii spirituale - - Teste - - Explicaţii - Profeţii - - Definiţii - - Civilizaţii antice - - Credinţa Bahá'í - - Budism - - China - Religiile abrahamice - - Iudaism - - - She'ol - Experienţe aproape de moarte - - Caracteristici - Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - - Filozofia vieţii de Apoi - - - Filozofia modernă - - - Filozofia procesului - - Ştiinţa despre viaţa de Apoi - Modele metafizice ale Vieţii de Apoi - - Reîncarnarea - - Raiul şi iadul - - Limbo - - Purgatoriul - Nemurirea - - Abordări ştiinţifice - - Abordări religioase - - Nemurirea biologică - - - Specii biologice nemuritoare - - - Evoluţia îmbătrânirii - - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - - Nemurirea tehnologică - - - Crionica - - - Încărcarea minţii la calculator - - - Cibernetica - - - Nemurirea evoluţionară - Strigoi - Fantome - - Tipologia - - - Context antropologic - - Fantomele şi viaţa de apoi - - Teama de fantome - - Atribute comune - - Locaţii - Locaţii paranormale - România - - Judeţul Bacău - - - Conacul Zarifopol, în Filipeşti - - Bucureşti - - - Mănăstirea Chiajna - - - Hotel Cişmigiu - - - "Casa Diavolului", pe strada General Praporgescu - - - Orfelinatul pe strada Franceză - - - Casa Vernescu pe Calea Victoriei - - - Iazul Vrăjitoarelor - - Judeţul Călăraşi - - - Pădurea Călugăreasa - - Judeţul Cluj - - - Castelul Bánffy - - - Pădurea Hoia - - Judeţul Dâmboviţa - - - Trinitatea Miresei pe DN7 - - Judeţul Dolj - - - Pădurea Radovan - - Judeţul Iaşi - - - Casa Gavril Buzatu pe Manta Roşie - - - Dealul Lunganilor - - Judeţul Maramureş - - - Drumul European E58 lângă Cicărlău Parapsihologia - Terminologie - Cercetări - - Domenii - - Metodologie - - Cercetări experimentale - Percepţiile extrasenzoriale - - Investigarea parapsihologică - - Percepţiile extrasenzoriale şi hipnoza - Psihochinezia (telechinezia) - - Credinţa - - - Subdomenii ale telechineziei - - - Aptitudini notabile ale capabilităţilor psihocinetice Ezoterism - Etimologie - Cosmologia ezoterică - - Gnosticism - - Cabala - - Neoplatonism - - Teosofia şi antroposofia - - Max Theon şi "filosofia cosmică" - Ocultism - - Ştiinţă şi ocultism - - - Calităţi oculte - Magia - - Caracteristici comune în practica magiei - - - Ritualuri - - - Simboluri magice - - - Limbajul magiei - - - Magicieni - - - Vrăjitoria - - Teorii - - - Origini antropologice şi psihologice - Clarviziunea - - Aspecte ale clarviziunii - - Vizualizarea de la distanţă - Geomanţia - Tarot - - Arcana mare şi arcana mică - - Utilizare - - - Cărţi inversate - - - Desfăşurări - Masoneria - - Istoria masoneriei - - Loja masonică - - Structura masoneriilor - - - Recunoaşterea masonică reciprocă - Taoism - - Categorisire - - Ceaiul şi taoismul - - Credinţe taoiste - - Principii - - - Tao - - - De (Te) - - - Wu wei - - - Pu - - Spiritualitatea - - Escatologia Astrologia - Principii şi practici - - Astrologia occidentală - - Astrologia hindusă - - Astrologia chineză şi din Asia de Est - Astrologia şi ştiinţa - - Delimitarea - Astrohărţi - Principiile de bază ale astrologiei - - Modele astrologice - - Astrologia predictivă - Tradiţii în astrologie - - Tradiţii istorice - - Tradiţii ezoterice - Horoscop - - Etimologie - - Concepte în astrologia occidentală - - - Unghiuri - - - Zodiacul - - - Case - - Construcţia unui horoscop în astrologia occidentală - - - Case - - - Plasamente ale planetelor - - - Aspecte - - - Ascendentul - - Horoscopul chinez - Bioritm - - Teoria - - Calculul - - Plauzibilitate Vrăjitoria - Definiţii - Practici invocate de vrăjitoare - - Descântece - - Invocarea morţii - Vrăjitoarele bune - Demonologia Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Le texte suivant s'appuie assez largement sur des informations scientifiques de la biologie végétale. Ce choix de philosopher à partir de la technicité et de l'historicité des objets botaniques correspond à un parti pris. La proximité de l’humain à ses objets d’étude, sa tendance à anthropomorphiser, voire anthropocentrer, les observations ou les problèmes qui se présentent à lui, a fait l’objet de multiples réflexions philosophiques et épistémologiques. Kant, pour qui « tout intérêt est finalement pratique [...] même celui de la (...) raison spéculative n’est que conditionné et n’est complet que dans l’usage pratique » 1 , Bachelard, qui appelle à « substituer à la notion anthropomorphe de cause la notion scientifique de fonction » 2 , ou Canguilhem pour qui « l’anthropocentrisme est plus aisé à rejeter que l’anthropomorphisme [...] Peut-on être biologistes sans se sentir du côté des vivants ? » 3 . Ces réflexions ne sont-elles pas toujours centrées sur les modes de connaissance ou de pensée de l’humain, alors que les « objets d’étude » en question demeurent souvent dans un certain flou, voire une large indétermination ? La démarche suivie ici tente d’aller dans une autre direction. Elle interroge les effets de l’anthropocentrisation d’objets spécifiques à la biologie végétale, envisagée aussi bien dans sa profondeur historique que dans ses développements techniques récents. Nous tentons ici un pari : une analyse précise de nos connaissances botaniques, actuelles et passées, peut nourrir la réflexion philosophique sur notre rapport aux plantes et, à travers elles, sur nous-mêmes. (shrink)

Cette communication explorera la nature deleuzienne de l'ontologie présupposée par Foucault dans ses cours Sécurité, Territoire, Population et Naissance de la Biopolitique. L'objectif sera d'identifier certaines formules de Foucault qui font écho à un concept clé de Différence et Répétition: l'individuation comme intégration d'une multiplicité. Dans ces textes se trouveront pas mal d'éléments de l'ontologie deleuzienne: par exemple, le couple différentiation / différenciation; l'anti-essentialisme; et le champ différentiel, pré-individuel, problématique, ou virtuel d'où émergent, par l'auto-organisation, des individus actuels. Mais, on (...) verra aussi des difficultés conceptuelles, surtout dans sa notion de "possibilité," que subit Foucault dans quelques-unes de ses réflexions méthodologiques, difficultés qui émergent pour lui en faisant ses propres analyses de "la mise en intelligibilité en histoire" pendant qu'il présuppose l'ontologie deleuzienne. (shrink)